Spitalele gălățene mai au doar câteva zeci de doze de Remdesivir, medicament folosit în tratamentul pacienților cu forme grave de COVID-19

Spitalele gălățene mai au doar câteva zeci de doze de Remdesivir, medicament folosit în tratamentul pacienților cu forme grave de COVID-19
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Remdevisir, un antiviral folosit în tratamentul unor pacienți cu forme grave de COVID-19, se găsește în cantități limitate în stocurile spitalelor gălățene unde sunt internați pacienți cu această boală. Ministerul Sănătății trimite doar o mică parte din numărul de doze solicitate de fiecare spital. Din cauza cererii mari existente pe plan mondial, medicamentul se găsește cu dificultate.

Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ap. Andrei” Galați a solicitat de la Ministerul Sănătății, în urmă cu aproximativ o lună, peste 1.000 de doze de Remdesivir. În secția ATI a spitalului sunt tratați în special pacienți cu forme grave de COVID-19. Remdesivirul face parte din schemele de tratament ale unora dintre acești bolnavi. Deși au trecut câteva săptămâni de la solicitare, în stocurile unității mai există, în prezent, doar câteva doze din acest medicament.

”Am solicitat 1.080 de doze, pentru a dispune de o cantitate suficientă de Remdesivir, deoarece avem în permanență pacienți cu forme severe de COVID-19. Am primit însă doar cantități limitate, iar acum (luni după-amiază - n.red.) avem în stoc numai 30 de doze. În tratamentul unui pacient cu COVID-19 sunt folosite șase astfel de doze”, a precizat, pentru ”Viața liberă”, Alina Dobrea, managerul Spitalului Județean Galați.

Spitalul de Pneumoftiziologie Galați mai avea în stocuri, ieri, 48 de doze de din acest medicament. ”Acum, nu avem niciun pacient căruia să-i fie administrat Remdesivir, însă este esențial să-l avem disponibil, pentru situațiile în care el devine necesar. Avem 79 de pacienți cu COVID-19 internați în spital, dintre care mai bine de jumătate au forme medii sau severe de boală, și oricând unul dintre ei poate avea nevoie de Remdesivir”, a explicat dr. Monica Necula, managerul unității sanitare.

Nici spitalul gălățean aflat în prima linie de luptă cu epidemia de COVID-19 nu stă mai bine din acest punct de vedere. La Boli Infecțioase mai existau, săptămâna trecută, doar 12 doze de Remdesivir, deși conducerea unității solicitase 400 de doze de la Ministerul Sănătății.

Cum acționează acest antiviral

Remdesivir este un medicament care face parte din clasa analogilor de nucleotide, molecule des întâlnite în tratamentul diferitelor forme de cancer, dar și în unele boli infecțioase. Unele virusuri încorporează acești analogi în propriul material genetic, astfel încât nu se mai pot multiplica și răspândi în organismul-gazdă.

Câteva studii de mici dimensiuni care au fost făcute, la începutul pandemiei de COVID-19, în SUA, au arătat că Remdesivir are efect în cazul bolnavilor care sufereau de forme grave de COVID-19. Totuși, există și în prezent experți care sunt sceptici în privința acestor rezultate. Cum medicamentul a devenit rapid extrem de căutat în toată lumea, unele țări, printre care și România, se confruntă deja cu o criză a stocurilor. Alte țări par să se fi adaptat situației. Ungaria, spre exemplu, a anunțat, în urmă cu o lună, că a început să producă pe plan intern medicamentul antiviral Remdesivir.

Citit 1542 ori Ultima modificare Joi, 19 Noiembrie 2020 00:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.