Pandemia a fost extrem de stresantă pentru unii oameni, având efecte negative semnificative asupra sănătăţii mintale a populaţiei din întreaga lume. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) atrage atenţia că lunile acestea de iarnă, în contextul sărbătorilor cu restricţii, vor aduce noi provocări severe pentru întreaga omenire.
Biroul european al OMS a avertizat că se aşteaptă la o creştere a numărului de oameni care se confruntă cu "provocări severe de sănătate mintală" în următoarele câteva luni, în timp ce restricţiile impuse de pandemie sunt tot mai dure.
Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa, a declarat că pandemia globală a dus la o criză în creştere a sănătăţii mintale pe vechiul continent şi că impactul va fi pe termen lung şi va avea impact uriaş. El a avertizat că această criză, care a afectat oamenii în mod nediscriminatoriu, va fi agravată de anxietăţi care apar adesea în timpul sezonului de iarnă şi de sărbători: "Ne aşteptăm să vedem un număr mai mare de oameni care se confruntă cu provocări mai grave de sănătate mintală în lunile următoare, pe măsură ce ce se vor confrunta cu noua realitate", a adăugat el, citat de Euronews.
Într-un sondaj efectuat în 25 de ţări dezvoltate, în timpul primului val de pandemie din primăvară, şi publicat de Comisia Europeană, 28 la sută dintre repondenţi au declarat că se simt singuri şi 27 la sută au spus că au simţit depresie sau anxietate.

Iarna va aduce noi provocări severe de sănătate mintală
Marți, 22 Decembrie 2020 10:00

Remus Basalic
Articole recente - Remus Basalic
- „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude, recompensat cu Ursul de Aur- Când a adoptat România sistemul metric
- Elevi cu păduchi în școlile gălățene
- Aproape 500 de adolescente au devenit mame în Galați
- Ambulanța Galați, sufocată de solicitările de recoltare la domiciliu