Zeci de noi infectaţi cu COVID-19 şi trei decedaţi, în 24 de ore
Foto: Marian Calestru

Zeci de noi infectaţi cu COVID-19 şi trei decedaţi, în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

70 de persoane nou confirmate, din peste 400 de teste efectuate în 24 de ore, şi trei bolnavi decedaţi este bilanţul negativ raportat de autorităţile sanitare din Galaţi, vineri, 29 ianuarie 2021. 

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 464 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 70 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 18.736.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 15 persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate. Din nefericire, trei bolnavi au pierdut lupta cu forme grave de boală până vineri la prânz, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 520. Tot vineri, 60 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale.

În total, 17.443 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Vineri, 29 ianuarie 2021, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 1.410 persoane, în timp ce 545 erau în izolare la domiciliu, iar alte 223, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 86.455 de teste.

Citit 1639 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Ianuarie 2021 18:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.