Seringa și acul hipodermic sunt două dintre dispozitivele cel mai des folosite în practica medicală contemporană. Cu toate acestea, seringile au fost inventate cu mult timp înainte de apariția acului hipodermic. Originile seringii pot fi găsite în literatura greacă și în cea latină, aceasta fiind descrisă fie drept un obiect confecționat din stuf și folosit pentru a picura pe corp diverse uleiuri, fie ca instrument muzical. Iată o succintă trecere în revistă a seringii medicinale și a acului hipodermic.
Din literatura greacă, în medicina modernă
Primele mențiuni despre utilizarea în medicină a seringii au fost făcute de medicul Galenus, care a trăit între anii 129 și 200 ai erei noastre. Instrumentul descris de Galenus era folosit pentru a picura pe pielea pacientului, în cantități cât de cât exacte, diverse loțiuni și creme de uz medicinal.
În 1650, francezul Blaise Pascal a inventat prima seringă modernă, instrument cu ajutorul căruia infuziile medicale puteau fi introduse în corpul pacientului. Totuși, primele experimente făcute de diverși medici s-au dovedit a fi fatale pentru pacienți, ori din cauza dozelor prea mari de medicamente folosite, ori din cauza infecțiilor survenite. În lipsa acului hipodermic, medicii din epocă erau nevoiți să facă o tăietură destul de adâncă în mușchiul bolnavului pentru a putea introduce medicamentul. Rezultate dezastruoase înregistrate în acea perioadă au întârziat folosirea injecțiilor în medicină cu două secole.
Seringi folosite în perioada anilor 1940-1960 (Sursa foto: pinterest.com)
Se consideră că primul ac de seringă hipodermic (un tub metalic, gol în interior) a fost produs de irlandezul Francis Rynd, în Dublin, în 1844. Nouă ani mai târziu, pe 13 februarie 1853, medicul ortoped și chirurgul francez Charles Gabriel Pravaz a atașat unei seringi acul inventat de Rynd și a folosit dispozitivul pentru a injecta fier percloric cu efect coagulant într-un anevrism de care suferea o oaie. Astfel, unii istorici ai medicinei consideră că Pravaz este medicul care a inventat seringa modernă. Obiectul folosit de el avea o lungime de trei centimetri și cinci milimetri în diametru și era confecționat în întregime din argint, de firma Etablissements Charrière. Străbunica seringilor moderne funcționa prin învârtirea unui șurub (față de pistonul folosit în prezent). În acest mod, medicul putea controla cantitatea de substanță pe care o injecta.
În același an, în Edinburgh, în mod total independent față de Pravaz, medicul Alexander Wood a folosit o seringă căreia i-a atașat un ac hipodermic pentru a injecta morfină în pacienți umani. Astfel, de peste 150 de ani, forma de bază a seringii cu ac a rămas neschimbată. După ce metoda a fost pusă la punct, seringile din metal au fost ușor, ușor înlocuite cu cele confecționate din sticlă. De la mijlocul anilor 1950, cu precădere în Occident, seringile de unică folosință fabricate din plastic au devenit din ce în ce mai des folosite, ajungând astăzi să fie utilizate la scară globală.
Seringi de unică folosință, fabricate din plastic
Seringa cu ac pare că va fi folosită în medicină cel puțin la fel de frecvent și în viitor. Totuși, progresul tehnologic se face simțit și aici. În prezent, oamenii de știință încearcă să pună la punct micro-ace pe bază de silicon, cu un diametru atât de mic încât pacientul nu simte nicio durere. Chiar și așa, acul de seringă fabricat din metal, așa cum îl știm azi, va mai rămâne cu noi pentru o bună perioadă de timp, datorită multitudinii de proceduri medicale în care s-a dovedit a fi util.
