54 de români, uciși de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Doi sunt din Galați

54 de români, uciși de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Doi sunt din Galați

Marian Calestru
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 346 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 64 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 20.335.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 19 de persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate. Din nefericire, doi bolnav au pierdut lupta cu boala până sâmbătă la prânz, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să rămână la 580. Tot sâmbătă, 37 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale.

În total, 19.074 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Sâmbătă, 27 februarie 2021, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 962 persoane, în timp ce 456 erau în izolare la domiciliu, iar alte 225, în izolare instituţionalizată. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 97.092 de teste.

Până sâmbătă, 27 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 799.164 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.432 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 20.287 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS–CoV–2 au decedat. În intervalul 26 februarie 2021 (10,00) – 27 februarie 2021 (10,00) au fost raportate 54 de decese (29 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Citit 2352 ori Ultima modificare Luni, 01 Martie 2021 00:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.