COVID-19 Bilanţul pandemiei, la nivel naţional: Scădere uşoară a numărului de infectări

COVID-19 Bilanţul pandemiei, la nivel naţional: Scădere uşoară a numărului de infectări
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Până miercuri, 7 aprilie 2021, pe teritoriul României au fost confirmate 988.624 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), 885.710 pacienți fiind declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.407 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Se remarcă o scădere uşoară a numărului zilnic de noi infectări, faţă de media de 6.000 din ultimele săptămâni. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.246 de persoane au fost reconfirmate.

Până miercuri, 24.561 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 6 aprilie (ora 10.00) - 7 aprilie (ora 10.00), au fost raportate 175 de decese (86 de bărbați și 89 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 152 de decese au fost înregistrate la categoriile de vârstă de peste 60 de ani. 166 dintre decesele înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.907. Dintre acestea, 1.487 sunt internate în secţiile de Terapie Intensivă (ATI). 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.878.550 de teste RT-PCR și 672.323 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.730 de teste RT-PCR și 11.229 de teste rapide.

Pe teritoriul României, 66.554 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.504 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 47.539 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 109 persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 6 aprilie, 5.466 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.064.075 de lei. De asemenea, au fost întocmite trei dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Citit 1163 ori Ultima modificare Duminică, 20 August 2023 09:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.