175 de gălățeni, declarați vindecați în 24 de ore

175 de gălățeni, declarați vindecați în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Peste 130 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, aproape 180 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați, iar doi, în stare gravă, au decedat, în ultimele 24 de ore. 

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 921 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 134 au fost declaraţi purtători ai virusului.

Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 25.928. Distinct de cazurile nou-confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 20 de persoane au fost reconfirmate. Din nefericire, ziua de joi a mai adus încă două decese în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă, în doar 24 de ore, la 749. 

Tot joi, 15 aprilie, 175 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 23.760 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate. 

Conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, joi, 15 aprilie, se aflau în carantină la domiciliu 359 de persoane, 1.054 erau în izolare la domiciliu, iar alte 349, în izolare instituţionalizată. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 121.177 de teste.

Citit 1879 ori Ultima modificare Vineri, 16 Aprilie 2021 20:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.