Peste 800 de gălățeni infectați cu COVID-19 au murit într-un an

Peste 800 de gălățeni infectați cu COVID-19 au murit într-un an
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Puțin peste 30 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, 90 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și șapte, în stare gravă, au decedat, în ultimele 24 de ore.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 518 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 32 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 26.943. Distinct de cazurile nou-confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi,  22 de persoane au fost reconfirmate.

Din nefericire, ziua de vineri a mai adus un nou val de decese în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, șapte pierzându-și viața pe fondul infectării cu noul coronavirus. Aceasta face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 803.

Tot vineri, 30 aprilie, 90 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 25.442 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, vineri, 30 aprilie, se aflau în carantină la domiciliu 950 de persoane, 453 erau în izolare la domiciliu, iar alte 245, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 129.754 de teste.

Citit 1209 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Mai 2021 02:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.