COVID-19, BILANȚ NAȚIONAL: Încă 30 de cazuri și trei decese, în 24 de ore

COVID-19, BILANȚ NAȚIONAL: Încă 30 de cazuri și trei decese, în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Încă 30 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a peste 25.000 de teste. În 27 de județe nu a mai fost raportat niciun caz nou de infectare.

Până ieri, 8 iulie, în România, au fost confirmate 1.081.120 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 30 de cazuri noi de persoane infectate.

Până ieri, 34.168 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 7 iulie (ora 10.00) - 8 iulie (ora 10.00), au fost raportate 70 de decese (50 de bărbați și 20 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeş, Brașov, Botoșani, Cluj, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Mureș şi Municipiul Bucureşti. 67 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. 67 dintre decesele înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, doi pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 358. Dintre acestea, 57 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.441.733 de teste RT-PCR și 1.548.258 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 12.251 de teste RT-PCR (6.763 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.488 la cerere) și 13.612 teste rapide.

Pe teritoriul României, 1.963 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 668 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 21.503 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 39 de persoane.

Citit 433 ori Ultima modificare Joi, 08 Iulie 2021 22:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.