Copil salvat printr-un transplant

Copil salvat printr-un transplant
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Viaţa unui copil român de 15 ani a fost salvată în urma unei intervenţii de transplant al unei homogrefe pulmonare. Donatorul a fost un bărbat de 47 de ani din Germania, decedat în urma unui accident vascular cerebral. Grefa a fost adusă joi noapte de către personalul Fundaţiei Germane pentru Transplant de Ţesuturi, iar intervenţia cardiovasculară a fost realizată de către o echipă mixtă româno-germană, vineri seară.

Tânărul pacient fusese deja operat pe inimă la vârsta de 18 luni şi se afla în stare gravă, necesitând această intervenţie pe cord deschis. Operaţia, deosebit de complexă, a constat în autotransplantul trunchiului valvei pulmonare în poziţie aortică şi implantarea la copil a grefei pulmonare venite din Germania. O astfel de operaţie îi va permite pacientului să trăiască o viaţă normală, fără insuficienţă cardiacă sau fără nevoia unei operaţii viitoare.

Intervenţia a fost o premieră pentru medicina din România, iar aceste proceduri se realizează numai în câteva centre specializate din întreaga lume. Operaţia pe cord deschis a durat şase ore şi a fost realizată de echipa coordonată de către prof. dr. Victor Costache, în Braşov.

Centrul de Boli Cardiovasculare din Braşov a fost recent autorizat de către Agenţia Națională de Transplant pentru realizarea operaţiilor de transplant cardiac. În România, peste 1.000 de copii mor anual în lipsa operaţiilor cardiovasculare, din cauza numărului redus de specialişti şi a fondurilor insuficient alocate.

Citit 981 ori Ultima modificare Marți, 17 August 2021 00:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.