Unii copii rămân cu simptome după vindecare

Unii copii rămân cu simptome după vindecare
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Aproximativ unul din zece copii a rămas cu simptome după ce s-a vindecat de COVID-19, potrivit unui sondaj realizat de Ministerul Sănătăţii din Israel. Sondajul de opinie telefonic a fost realizat în iunie, în rândul a 13.834 de părinţi cu copii cu vârste cuprinse între trei şi 18 ani, care s-au vindecat de COVID-19. Ei au fost întrebaţi dacă copiii lor au avut simptome care au persistat după ce s-au vindecat, inclusiv probleme respiratorii, letargie şi pierderea gustului şi a mirosului, scrie Agerpres.

Ministerul Sănătății israelian a precizat că 11,2 la sută dintre copii au rămas cu simptome după recuperare. Cifra s-a redus până la 1,8 la sută - 4,6 la sută, la şase luni de la faza acută a bolii, în timp ce copiii mai mari au avut de suferit mai mult.

Potrivit sursei citate, ministerul nu a menţionat vaccinurile sau impactul lor. Sondajul a fost realizat în momentul în care copiii israelieni cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani deveneau eligibili pentru a fi vaccinaţi.

Citit 765 ori Ultima modificare Joi, 16 Septembrie 2021 02:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.