Vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de deces de 20 de ori

Vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de deces de 20 de ori
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de deces de 20 de ori, în condițiile în care nu există în acest moment niciun medicament care să facă acest lucru, iar în România se vorbește mult, în acest moment, despre lipsa medicamentelor din spitale, a declarant, miercuri, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Gheorghiță a adăugat că a discutat și cu alte țări, inclusiv cu Portugalia, țara europeană cu cea mai mare rată de vaccinare împotriva COVID-19, iar acestea "nu au făcut nimic diferit", scrie Hotnews.ro.

Riscul de deces din cauza COVID-19 al unei persoane cu vârsta de peste 60-65 de ani și o boală cronică este de câteva ori mai mare decât cel al unui tânăr sănătos, mai spune Valeriu Gheorghiță: "Ceea ce facem prin vaccinare este să reducem riscul de deces la cel al unui tânăr care nu are boli cronice, adică un risc foarte mic", a subliniat Gheorghiță.

La rândul său, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a afirmat că percepția în societate este că "pentru un gest medical care are în spate toate dovezile științifice, pentru vaccinare, trebuie să îți faci curaj". Baciu a admis însă faptul că "la nivelul decidenților lucrurile se puteau face mai bine".

Citit 1425 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Octombrie 2021 01:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.