Ora optimă de culcare pentru o inimă sănătoasă

Ora optimă de culcare pentru o inimă sănătoasă
Studiu privind legătura dintre somn și funcționarea sistemului cardiovascular
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Obiceiul de a merge la culcare înainte de ora 22,00 sau după ora 23,00 poate creşte riscul de apariţie a afecţiunilor cardiace, a constatat un nou studiu, a relatat publicația The Independent, marţi, potrivit Agerpres.

O echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie a examinat date colectate de la 88.000 de persoane care au raportat la ce oră au mers la culcare şi s-a ajuns la concluzia că intervalul de timp optim este cuprins între 22,00 şi 22,59.

Cei care au adormit înainte de ora 22,00 au avut un risc crescut cu 24 la sută de a dezvolta ulterior boli de inimă, în timp ce persoanele care s-au dus la culcare după miezul nopţii au prezentat un risc mărit cu 25 la sută.

Participanţii la studiu care au adormit între 23,00 şi 23,59 au avut un risc cu 12 la sută mai mare.

''Corpul are un ceas intern de 24 de ore, numit ritm circadian, care ajută la reglarea funcţiilor fizice şi mentale. Deşi nu putem concluziona cauzalitatea în studiul nostru, rezultatele sugerează că orele de culcare timpurii sau târzii sunt mai susceptibile să perturbe ceasul organismului, cu consecinţe adverse pentru sănătatea cardiovasculară'', a declarat unul dintre cercetători, David Plans, de la Universitatea din Exeter.

Cercetări anterioare au evidenţiat asocierea dintre durata somnului şi riscurile cardiovasculare, însă acesta este primul studiu care analizează momentul la care oamenii adorm şi nu durata somnului.

Peste 88.000 de persoane, recrutate cu peste un deceniu în urmă, în cadrul unui proiect de cercetare mai amplu, au purtat la încheietura mâinii un dispozitiv care a înregistrat momentul în care aceştia adormeau, pe o perioadă de şapte zile.

Cinci ani mai târziu, 3.172 dintre participanţi (3,6 la sută din total) au dezvoltat o problemă cardiacă, precum atac de cord, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitoriu sau insuficienţă cardiacă.

Persoanele care s-au dus la culcare între 22,00 şi 23,00 au prezentat cel mai redus risc de probleme cardiace, au descoperit cercetătorii, chiar şi după ce au fost luate în calcul alte variabile precum vârsta, sexul, durata somnului, obiceiul fumatului, indicele de masă corporală, diabetul, tensiunea arterială şi statutul socio-economic.

''Studiul nostru indică faptul că momentul optim pentru a merge la culcare este într-un anumit punct al ciclului de 24 de ore al corpului, iar abaterile pot dăuna sănătăţii'', a spus Plans.

Cu toate acestea, aceste date indică doar o corelaţie între ora de culcare şi bolile de inimă şi nu sunt suficiente pentru a demonstra că orele de culcare târzii sau timpurii cauzează apariţia unor probleme cardiovasculare, mai târziu în viaţă.

După defalcarea datelor în funcţie de sexul participanţilor, asocierea dintre bolile de inimă şi momentul de debut al somnului a fost mai evidentă la femei, a adăugat Plans, care a precizat că în cazul bărbaţilor au existat diferenţe semnificative doar în cazul celor care adormeau înainte de ora 22,00. Acest lucru ar putea fi cauzat de diferenţele cu privire la modul în care sistemul hormonal funcţionează la bărbaţi şi femei şi la modul în care acesta răspunde la perturbarea ceasului intern.

''Deşi constatările nu indică o cauzalitate, momentul la care se adoarme a ieşit în evidenţă ca potenţial factor de risc cardiac - independent de alţi factori de risc şi de caracteristicile somnului. Dacă descoperirile noastre sunt confirmate în alte studii, momentul somnului şi igiena de bază a somnului ar putea constitui un obiectiv de sănătate publică cu costuri reduse pentru reducerea riscului de afecţiuni cardiace'', a spus David Plans.

Regina Giblin, asistent medical principal la British Heart Foundation, a declarat: "Acest studiu amplu sugerează că a merge la culcare între 22,00 şi 23,00 ar putea fi modalitatea optimă pentru majoritatea oamenilor de a-şi menţine inima sănătoasă pe termen lung. Cu toate acestea, este important să ne amintim că acest studiu indică doar o asociere şi nu poate dovedi cauza şi efectul. Este nevoie de mai multe cercetări asupra momentului şi duratei somnului ca factori de risc pentru bolile cardiace şi circulatorii".

"A dormi suficient este important pentru starea noastră generală, precum şi pentru sănătatea noastră cardiacă şi a sistemului circulator, iar majoritatea adulţilor ar trebui să ţintească spre şapte până la nouă ore de somn pe noapte'', a notat Giblin.

Citit 3104 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021 00:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.