Peste o sută de gălăţeni, infectați cu COVID-19 în 24 de ore
Foto: Marian Calestru

Peste o sută de gălăţeni, infectați cu COVID-19 în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Unu din 12 gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost găsit infectat cu noul coronavirus. Nu a mai fost raportat niciun deces în rândul persoanelor infectate, în schimb a crescut numărul gălățenilor plasați în izolare și, respectiv, carantină la domiciliu.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.245 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 103 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 44.862. Opt pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament de două săptămâni.

Ziua de miercuri, 12 ianuarie, nu a mai adus niciun deces în rândul pacienților aflați în stare gravă, astfel că numărul victimelor pandemiei a rămas 1.668.

Tot miercuri, 12 ianuarie, 32 de pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să ajungă la 42.385.

În carantină instituționalizată se afla o singură persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 746 de gălăţeni testaţi pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu ajunsese la 848. În izolare instituționalizată se aflau 63 de bolnavi de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 320.086 de teste.

Citit 937 ori Ultima modificare Joi, 13 Ianuarie 2022 22:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.