Centru care permite transplantul de ficat la copii, în România

Centru care permite transplantul de ficat la copii, în România
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

O veste bună pentru micuții care suferă de afecțiuni ale ficatului și pentru care posibilitatea unui transplant era, până acum, o chestiune de șansă. Conform Ministerului Sănătății, primul centru de transplant hepatic pediatric din România s-a deschis, joi, la Spitalul de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București. Astfel, pentru cei zece copii din întreaga țară care se află în acest moment pe lista de așteptare, acest lucru înseamnă o șansă în plus la viață. Medicii susțin că prelevarea segmentului de ficat de la adultul donator va fi realizată la Spitalul Fundeni, iar transplantul se va face la centrul de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, donatori fiind părinții copiilor. Conform specialiștilor, în centrul de la ”Grigore Alexandrescu” se vor face trei tipuri de transplant hepatic: de la donator viu, split (împărțirea ficatului) și cu ficat prelevat de la un cadavru.

Investiție de 10 milioane de lei

Ministerul Sănătății a investit 10 milioane de lei pentru dotările primului centru de transplant hepatic pediatric, a declarat într-o conferință de presă ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. "Cred că e un moment important. Până la urmă, e doar marcarea sfârşitului unei activităţi care a început în 2022, în prima parte a anului, când ne-am hotărât să facem tot ceea ce este posibil astfel încât un prim spital de pediatrie din România să poată să dezvolte o capacitate legată de transplant. Noi, ca Minister al Sănătăţii, am ajutat spitalul cu investiţii de circa 10 milioane de lei, necesare pentru dotările atât la nivelul sălii de operaţii, partea de terapie intensivă, facilitatea de laborator de anatomie-patologică, urmează și alte investiţii pentru un CT mobil, care va fi în curând instalat. Ajutăm din punctul de vedere al investiţiei. Dar lucrul cel mai dificil este să avem o resursă umană care să fie antrenată pentru acest lucru", a spus ministrul Sănătății. Conform acestuia, primul copil evaluat și propus pentru transplantare de ficat are 9 ani și este din Oradea. 

Conform RFI România, transplantul de ficat pediatric a fost introdus în România în anul 2001. Primul caz transplantat a fost Timea Balogh, care avea atunci un an, iar acum, la 21 de ani, va naște primul copil, a spus prof. dr. Irinel Popescu, directorul centrului de chirurgie generală și transplant hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni. Potrivit acestuia, primele transplanturi care vor fi făcute la centrul de la "Grigore Alexandrescu" vor fi realizate împreună cu echipa de specialiști de la Institutul Fundeni.

Citit 1420 ori Ultima modificare Sâmbătă, 12 Noiembrie 2022 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.