Boala West Nile are simptome asemănătoare unei viroze respiratorii

Boala West Nile are simptome asemănătoare unei viroze respiratorii
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Pentru că vremea caldă continuă și în luna septembrie în Galați, iar trei persoane au ajuns deja în stare gravă la spital, după ce s-au infectat cu virusul West Nile, i-am solicitat sfatul medicului specialist pneumolog Marta Lefter, care ne-a explicat simptomele la care ar trebui să fim atenți, mai ales atunci când suntem expuși înțepăturilor de țânțar.

Medicul atrage atenția asupra necesității prezentării de urgență la camerele de gardă, atunci când apare unul dintre simptome, administrarea de medicamente pe cont propriu sau diagnosticarea bolii pe internet putând avea urmări grave.

Așadar, „virusul West Nile este un virus care se regăsește atât în regiunile tropicale, cât și în cele temperate. Este transmis prin înțepătura țânțarului tigru asiatic, prezent și în țara noastră, cele mai multe infectări având loc în sezonul cald, când țânțarii sunt mai activi. În majoritatea cazurilor, persoanele infectate nu prezintă simptome sau acestea sunt ușoare și constau în dureri de cap ușoare, febră, dureri musculare și articulare, vărsături, erupții cutanate, fiind astfel confundate cu simptomele unei viroze respiratorii sau gripe. În cazuri rare, pot apărea semnele neurologice severe ale unei meningite sau encefalite, reprezentate de dureri de cap intense, redoarea (rigiditatea - n.a.) cefei, dezorientare, tulburări de vorbire, convulsii, comă, ce pun viața în pericol și impun prezentarea urgentă la medicul infecționist, pentru tratament de specialitate", ne-a explicat dr. Marta Lefter.

Citit 4409 ori Ultima modificare Luni, 15 Septembrie 2025 17:34

2 comentarii

  • postat de Von Bergovicz 25 cm Records
    Marți, 16 Septembrie 2025 18:41
    84.117.46.***
    De data asta au stropit cu "delicatese" : nu se stie exact daca e covid sau West Nile. Asteptam cu nerabdare "tratamentul genic" salvator. Ne aruncam in ac cu tontii
    7
    5
  • postat de Iancu Jianul
    Luni, 15 Septembrie 2025 11:14
    5.13.189.***
    Trimiteti toti tantarii in parlament si la cel "speciali" cu salarii si pensii cat casa boborului! Vorba urletelor: FARA NUMAR!
    5
    14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.