Un robot îi menține virili pe cei cu boli de prostată

Un robot îi menține virili pe cei cu boli de prostată
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Aproximativ trei milioane de bărbați trăiesc în Uniunea Europeană cu cancer de prostată, iar experții se așteaptă ca acest număr să crească în următorii ani, din cauza îmbătrânirii populației. Din fericire, mortalitatea este în scădere în multe țări. Mortalitatea redusă prin cancerul de prostată se datorează în egală măsură și progresului tehnicilor chirurgicale folosite de medicii urologi pentru a trata afecțiunile urologice oncologice, inclusiv acest tip de cancer.

Chirurgia robotică reprezintă cea mai avansată și modernă opțiune terapeutică pentru cancerul de prostată, precum și pentru alte afecțiuni urologice. Este bazată pe o tehnologie minim invazivă de ultimă generație care permite medicilor chirurgi să realizeze extrem de precis operații urologice delicate și complexe. Printre acestea se numără și intervențiile de îndepărtare a prostatei (prostatectomii), în care locul țintă este foarte îngust și înconjurat de nervi care afectează controlul urinar și funcția erectilă. Robotul daVinci ajută chirurgii urologi să evite deteriorarea nervilor din jurul prostatei, conservând atât continența urinară, cât și funcția erectilă și, în același timp, oferind o recuperare mult mai rapidă.

Procedură standard în SUA

Datorită beneficiilor tehnice ale sistemului chirurgical daVinci, utilizarea tehnicilor minim invazive a crescut în ultimele decenii în toată lumea. Chirurgia robotică a devenit în Statele Unite ale Americii abordarea standard în efectuarea prostatectomiei radicale și a nefrectomiei parțiale pentru tumorile renale de dimensiuni mici. În Europa, însă, nu există deocamdată un consens privind utilizarea acestei opțiuni chirurgicale ca fiind standardul de aur pentru tratamentul cancerului de prostată.

O mai bună conservare a funcției erectile

După îndepărtarea prostatei, funcția erectilă este de obicei pierdută. Deși prostata nu afectează capacitatea unui bărbat de a avea erecții, nervii din jur care sunt esențiali pentru a avea o erecție pot fi deteriorați în timpul operației de îndepărtare a prostatei (prostatectomie). În timpul acestei intervenții pe cale laparoscopică și robotică, riscul ca nervii asociați cu funcția sexuală să fie afectați este foarte mic, ajutând la menținerea funcției sexuale după operație. Pe de altă parte, medicii urologi atrag atenția că atunci când vorbim de conservarea funcției erectile, rezultatele nu pot fi garantate. Rezultatele oricărei proceduri chirurgicale depind de mai mulți factori, cum ar fi vârsta pacientului, comorbiditățile asociate și evoluția bolii, precum și stresul emoțional și psihologic.

“Rezultatele diferă de la pacient la pacient. Majoritatea pacienților noștri sunt în vârstă, sunt fumători, unii au diabet zaharat, alții au alte boli, cum ar fi neuropatia. Deci, nu putem generaliza în ceea ce privește beneficiile operațiilor robotice. Putem spune că la pacienții tineri, chirurgia robotică permite o mai bună prezervare a funcției erectile și a continenței urinare”, explică dr. Gheorghe Plugaru, medic primar urolog, adăugând că experiența sa i-a demonstrat că “numărul de pacienți care și-au păstrat erecția postoperator a fost mult mai mare decât în cazul operațiilor clasice și laparoscopice”.

Este demonstrat faptul că prin abordarea robotică este cel mai puţin probabil ca nervii care duc la erecţie să fie afectaţi. Iar conform literaturii de specialitate, revenirea functiei erectile variază de la câteva zile după operaţie până la 9-12 luni.

Alte beneficii ale chirurgiei robotice urologice

Mulți pacienți cărora li se recomandă îndepărtarea prostatei beneficiază de avantaje semnificative prin alegerea intervenției chirurgicale cu ajutorul robotului daVinci:

- Durere semnificativ mai mică;

- Mai puține pierderi de sânge;

- Risc mai mic de infecție;

- Mai puține cicatrici;

- Spitalizare mai scurtă;

- Timp de recuperare mai rapid.

Chirurgia urologică a evoluat în ultimii 20 de ani în încercarea de a oferi pacienților maximum de beneficii, cu minimum de riscuri. Medicii urologi au fost primii care au început sa folosească robotul daVinci în tratamentul cancerului de prostată, al cancerului de rinichi și de vezică urinară. Și asta pentru că tehnologia robotică permite realizarea unor proceduri complicate și a unor intervenții chirurgicale reconstructive mult mai complexe.

Despre robotul daVinci

Robotul daVinci este un sistem chirurgical robotic avansat, minim invaziv, care permite chirurgului să efectueze proceduri complexe cu o precizie sporită prin intermediul unei console. Acesta oferă chirurgului o vizualizare 3D de înaltă rezoluție a zonei de intervenție și traduce mișcările mâinilor în mișcări foarte precise ale instrumentelor chirurgicale, oferind o alternativă mai sigură și mai eficientă la operațiile deschise tradiționale.

Avantajele utilizării robotului daVinci:

  • Minim invaziv - Pătrunderea se face prin incizii minuscule, reducând trauma pentru pacient.
  • Precizie sporită - Translatarea mișcărilor mâinilor și eliminarea tremurului uman permit manevre chirurgicale extrem de precise.
  • Vizibilitate optimă - Imaginile 3D de înaltă rezoluție oferă o imagine clară și mărită a câmpului chirurgical.
  • Recuperare rapidă - Datorită caracterului minim invaziv, pacienții își pot relua activitățile mult mai repede.
  • Acces la zone greu accesibile - Instrumentele robotice permit intervenții în locuri inaccesibile mâinii umane. 

(articol realizat din surse online)

Citit 4232 ori Ultima modificare Luni, 15 Septembrie 2025 20:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.