Radiografiile dentare pot cauza tumori cerebrale

Radiografiile dentare pot cauza tumori cerebrale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Persoanele care apelează cu regularitate la examinarea dinţilor lor cu ajutorul radiografiilor sunt mai expuse în faţa riscului de a dezvolta tumori cerebrale, se afirmă într-un studiu realizat de cercetătorii americani care recomandă pacienţilor să evite astfel de examinări.

Studiul a fost publicat în revista americană Cancer, editată de American Cancer Society, şi a fost coordonat de Elizabeth Claus de la Universitatea Yale. Studiul are la bază date recoltate de la 1.433 de pacienţi americani cu vârstele cuprinse în intervalul 20-79 de ani suferind de tumori cerebrale de tipul meningioamelor - tumori în general benigne.

Pacienţii care au suportat în fiecare an o examinare radiografică a dinţilor lor, care au fost astfel expuşi la acţiunea razelor X, erau de până la trei ori mai expuşi în faţa riscului de meningiom, în comparaţie cu grupul-ţintă, alcătuit din pacienţi sănătoşi.

Rata de prevalenţă depinde de tipul de examen dentar care a fost realizat, întrucât razele X pot fi utilizate în feluri diferite, dar şi de vârsta pacientului.

Meningiomul este o tumoare care se formează în membrana ce înconjoară creierului şi măduva spinării. În cele mai multe cazuri, aceste tumori sunt benigne şi se dezvoltă într-un ritm lent, însă ele pot totuşi să provoace handicapuri şi chiar decese în anumite condiţii.

Persoanele care merg la stomatolog în zilele noastre sunt expuse unor radiaţii mai puţin intense ca în trecut.

Directivele comunicate de Asociaţia stomatologilor americani recomandă efectuarea unui examen dentar la copii o dată pe an sau o dată la doi ani, la adolescenţi la fiecare 18 luni sau trei ani şi la adulţi la fiecare doi sau trei ani.

Citit 10427 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Aprilie 2012 12:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.