Din primul bang al aventurii noastre
cu apă, foc şi aer şi pământ,
hrănim speranţe şi pornim (îndată)
prima suflare-a morilor de vânt!
Încă din primul scutec dăm urlare
că suntem Centrul Tot(ului) pe Veci,
că Alfa şi Omega sunt Nimic(uri)
pe care poţi oricând să le dezlegi
şi să le laşi la voia întâmplării
cum Cine (?) lasă câinii vagabonzi!...
Dar n-avem ochi s-aflăm câte nimicuri
se gudură, scâncesc şi dau din cozi
fiindcă "cine ştie!?"..."poate-poate?!"...
Dar suntem Tot şi nu-nghiţim Nimic,
vrem Infinit pe pâine, sclavi, metrese,
şi mofturi, şi noroc la loz în plic!
N-avem habar ce pândă ne-nconjoară
precum un gard (hulpav) de ţintirim...
Din primul bang luăm deşertăciune,
din prima clipă-ncepem să murim!...
Nimicul ţine Totul pe picioare,
în sensul legănării...Fără sens,
clamează, strânge şi-şi ascute Eu(l)
(T)Ratatul cosmic: homo sapiens!
