Curtea de Conturi spune că, în cadrul Programului naţional de diabet zaharat, în perioada 2012-2014, au fost efectuate cheltuieli nelegale, care au cauzat prejudicii în valoare de peste 9,4 milioane de lei.
"Din analiza datelor raportate prin sistemul informatic unic integrat (SIUI) de către 21 case de asigurări de sănătate judeţene, în cadrul Programului naţional de diabet zaharat, s-au constatat deficienţe care au determinat efectuarea, în perioada 2012-2014, de cheltuieli nelegale şi implicit prejudicii în valoare estimată de 9.424 mii lei", se arată într-un document publicat pe site-ul Curţii de Conturi.
Potrivit raportului, aceste prejudicii au fost cauzate, printre altele, de validarea nelegală a unor prescripţii de medicamente în valoare estimată de 3.551.000 de lei, care au fost emise, contrar prevederilor legale, de către medici fără specializarea şi/sau competenţa necesară şi care nu au fost nominalizaţi potrivit normelor.