TRANSPLANTUL PULMONAR în România mai are de aşteptat. Ministrul Sănătăţii NU dă undă verde
Foto: 75 de români au nevoie acum de transplant pulmonar

TRANSPLANTUL PULMONAR în România mai are de aşteptat. Ministrul Sănătăţii NU dă undă verde
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a spus că va aproba începerea programului de transplant pulmonar, atunci când va fi convins că o astfel de intervenţie poate fi făcută în condiţii de siguranţă pentru pacienţi. Un motiv pentru care nu dă undă verde pentru intervenţii e lipsa specialiştilor în transplant pulmonar.

Ministrul a arătat că, în prezent, la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală, singurul acreditat pentru astfel de intervenţii, nu există niciun specialist care să fi făcut vreodată transplant în mod independent, iar acesta este un fapt de care trebuie să ţină cont. „Suntem în situaţia în care avem un centru de transplant acreditat, un centru de transplant care nu a făcut niciodată transplant, un centru de transplant pe care dacă îl introduc în programul naţional de transplant există riscul, făcând această intervenţie în ţară, să nu mai pot trimite pacienţii în străinătate şi atunci trebuie cântărit foarte atent acest lucru", a explicat Florian Bodog, potrivit "Adevărul".

„75 de pacienţi ar avea nevoie de intervenţie“

Nici medicii care aprobă dosarele pentru transplantul de plămâni la pacienţii care au o astfel de indicaţie nu ştiu exact ce se va întâmpla în perioada următoare. „În 4-5 luni, toate discuţiile din transplant şi inclusiv scandalul din toamnă au politizat acest domeniu. Noi ne ocupăm de pacienţi foarte gravi, care au nevoie de transplant pulmonar. E necesar în România, dar avem nevoie de un program coerent, care să le asigure bolnavilor toate îngrijirile necesare. Sunt 75 - 80 de pacienţi care ar avea nevoie de o asemenea intervenţie şi la noi doar patru sau cinci beneficiază de ea”, a explicat profesorul Miron Bogdan de la Institutul „Marius Nasta“ Bucureşti.

Scandalul care a blocat operaţiile de transplant

La mijlocul lunii noiembrie 2016, fostul ministru Vlad Voiculescu a anunţat că Spitalul „Sfânta Maria“ din Capitală ar fi obţinut acreditarea de transplant sub presiune politică, motiv pentru care nu şi-a dat acordul ca operaţiile să fie efectuate în clinică. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant au respins acuzaţiile aduse de Voiculescu, însă încrederea românilor în transplant a scăzut, astfel că în toată luna decembrie a existat un singur donator.

”Făcând această intervenţie în ţară, există riscul să nu mai pot trimite pacienţii în străinătate şi atunci trebuie cântărit foarte atent”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Citit 1360 ori Ultima modificare Luni, 20 Martie 2017 19:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.