Plante benefice pentru CALMAREA DURERILOR

Plante benefice pentru CALMAREA DURERILOR
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Fie că este vorba de migrene sau de dureri de dinţi, remediile naturiste îţi pot veni oricând în ajutor. Multe dintre leacurile naturiste sunt, de cele mai multe ori, la îndemână, şi te ajută să scapi de neplăceri şi să-ţi reiei activităţile cotidiene.

Spre exemplu, ceaiul de mentă alină durerea de cap. De asemenea, are capacitatea de a diminua nivelul de stres şi de a oferi organismului energia de care are nevoie. Peste o linguriţă de frunze de mentă uscate şi mărunţite, se toarnă o cană de apă fiartă, după care se lasă la infuzat 30 de minute. Se strecoară, se îndulceşte după gust, cu miere. Se beau câte trei căni pe zi, după mesele principale. Nu se administrează pe perioade îndelungate, deoarece produce o uşoară dependenţă.

De asemenea, cuişoarele combat durerile de dinţi. Mai exact, uleiul de cuişoare este un bun remediu care te scapă de durerile dentare. Durerile de dinţi şi măsele pot fi combătute prin introducerea cuişoarelor în cavitatea măselei cariate sau prin mestecarea lor de trei-patru ori pe zi. Este eficientă şi masarea dinţilor şi gingiei cu un tampon de vată, înmuiat într-un amestec de 15 picături ulei de cuişoare la o lingură ulei de floarea soarelui.

Sursa foto: unica.ro

Citit 1783 ori Ultima modificare Vineri, 13 Octombrie 2017 14:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.