Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Petrolier lovit a doua oară de rachete rusești

Joi, 07 Iulie 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O rachetă rusească a lovit joi un petrolier aflat în derivă în Marea Neagră de peste patru luni, la bordul căruia se află o cantitate necunoscută de motorină, a informat joi agenţia de presă Interfax-Ukraina, citând armata ucraineană, care susţine că petrolierul reprezintă o "bombă ecologică", potrivit Reuters. Petrolierul "Millennial Spirit" este lovit pentru a doua oară de rachete ruseşti. Prima oară a fost lovit la câteva zile de la invazie, autorităţile Republicii Mo ...

Cargoul cu cereale furate de ruși, lăsat să plece

Joi, 07 Iulie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cargoul rusesc "Jibek Joly", despre care Kievul afirmă că transportă cereale ucrainene furate de Rusia, a reintrat în apele teritoriale ruseşti, după ce a părăsit coasta Turciei, unde fusese imobilizat începând de vineri, relatează AFP şi Reuters. Potrivit unui responsabil turc, cargoul rusesc ''a intrat în apele teritoriale ruse, dar fără a se apropia de un port'' pentru moment. Conform agenţiei turce de presă DHA, cargoul şi-a închis transponderul, emiţătorul prin care est ...

Avertisment privind legăturile Rusiei cu grupările extremiste

Joi, 07 Iulie 2022 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jourova, care este şi comisar pentru valori şi transparenţă, a avertizat în Parlamentul European cu privire la legăturile Rusiei cu grupări extremiste din Europa şi a lăudat iniţiativa comunitară împotriva amestecului străin, transmite EFE. Comisarul european a insistat că se ştie că grupările de extremă dreapta ruse au legături cu grupări europene şi că Rusia finanţează şi antrenează indivizi şi grupări de extremă dreapta în ...

Creșterea inflației a luat prin surprindere chiar și banca centrală

Vineri, 08 Iulie 2022 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Rata anuală a inflaţiei şi-a accelerat creşterea în primele două luni ale trimestrului al doilea din 2022, mai mult decât a anticipat Banca Națională a României, consemnând un salt în aprilie, până la 13,76 la sută, de la 10,15 la sută în martie, urmat de o majorare moderată în luna mai, la 14,49 la sută. ”Cea mai mare parte a creşterii (...) a fost determinată de scumpirea consistentă şi peste aşteptări a energiei electrice şi gazelor naturale - pe fondul modificăr ...

Seceta prelungită aproape a înjumătățit debitul Dunării

Joi, 07 Iulie 2022 21:00 | Publicat în Actual
Seceta prelungită a dus la o scădere semnificativă a apelor Dunării. Debitul fluviului la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) era joi, 7 iulie, de 3.100 mc/s, sub media multianuală a lunii iulie de 5.350 mc/s, potrivit datelor Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). În ultimii ani, vremea tot mai secetoasă a făcut ca scăderea accentuată a apelor Dunării să devină un fenomen tot mai des întâlnit. Situația cea mai gravă a fost înregistrată ...

Într-un nou gest de ”bunăvoință”, Rusia a atacat cu rachete Insula Șerpilor

Joi, 07 Iulie 2022 12:36 | Publicat în Război în Ucraina
Forţele ruse au atacat din nou joi Insula Şerpilor din Marea Neagră, fiind afectat un chei ca urmare a impactului a două rachete, a anunţat purtătorul de cuvânt al administraţiei militare ucrainene din Odesa (sud), Serghei Bratciuk, pe contul său de Telegram, transmite EFE. Reuters informează că atacul rus s-a produs la scurt timp după ce trupele ucrainene au susţinut că au arborat steagul ţării pe insulă. Andrii Iermak, şeful de personal al preşedintelui ucrainean, a postat ...

UPDATE Cutremur politic în Marea Britanie – Premierul Boris Johnson și-a anunțat demisia

Joi, 07 Iulie 2022 15:25 | Publicat în Actual
UPDATE - Boris Johnson și-a anunțat joi demisia din funcția de șef al Partidului Conservator, ceea ce atrage automat și pierderea fotoliului de prim-ministru. El a spus însă că rămâne în funcția de premier până la alegerea unui nou șef al partidului. O serie de lideri conservatori exclud varianta ca el să rămână premier, spunând că demisia lui Boris Johnson din fruntea guvernului ar trebui să devină operațională chiar din cursul zilei de joi, iar cabinetul să fie condu ...

O braziliancă, fost fotomodel, ucisă de ruşi în Ucraina

Miercuri, 06 Iulie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un fost model brazilian, care s-a alăturat armatei ucrainene în urmă cu doar trei săptămâni, a murit într-un bombardament rusesc în Harkov. Thalita do Valle, 39 de ani, fusese în misiuni umanitare în întreaga lume și a luptat anterior împotriva ISIS în Irak, ca lunetistă, potrivit presei braziliene. Ea a fost ucisă săptămâna trecută, după ce o rachetă a lovit un buncăr din Harkov, oraș din nord-estul Ucrainei care a fost bombardat puternic încă de la începutul războiu ...

Gazele și energia nucleară, acceptate ca ecologice de Parlamentul European

Miercuri, 06 Iulie 2022 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul European a votat miercuri etichetarea ca durabilă a energiei din surse gaziere şi nucleare, în cadrul clasificării UE pentru finanţare ecologică, informează dpa. Propunerea are rolul de a dirija investiţiile private în sensul atingerii obiectivului Uniunii Europene pentru anul 2050 - emisie "netă zero" de gaze cu efect de seră. Proiectul legislativ a fost criticat de grupurile ecologiste şi de unii europarlamentari pentru dezinformarea ecologică (în engleză "greenwashi ...

Pregătiri în Uniunea Europeană pentru "întreruperea completă" a gazelor rusești

Miercuri, 06 Iulie 2022 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat miercuri Uniunea Europeană (UE) să se pregătească pentru "întreruperea completă" a gazelor din Rusia, transmite dpa. Şefa executivului european a declarat că intenţia Comisiei este să anunţe planuri de urgenţă la nivelul UE, la jumătatea lui iulie, pentru a asigura transportul gazelor "acolo unde este cea mai mare nevoie de ele", în cazul sistării complete a furnizării de gaz rusesc. Ea a informat la zi Parlamentul ...
Pagina 10 din 641