
Florin Radu
Start la Wimbledon, cu șapte românce pe tabloul principal
Luni, 27 Iunie 2022 04:00 | Publicat în SPORT
Turneul de la Wimbledon (Marea Britanie), cel de-al doilea turneu de mare slam al anului, este programat să înceapă de luni cu faza primului tur. Dacă la băieți nu există nicio prezență românească, nu mai puțin de șapte jucătoare din România participă la proba de fete. Prima care va intra în arenă va fi Sorana Cîrstea (locul 32 WTA), astăzi, în jurul orei 15,00, cu Aleksandra Krunic (locul 108 WTA, Serbia). Cele două jucătoare s-au întâlnit în urmă cu mai puțin de dou ...
CSM Arcada i-a găsit înlocuitor lui Toro
Luni, 27 Iunie 2022 05:00 | Publicat în SPORT
Oficializarea recentă a despărțirii de Alejandro Toro Ramela n-a lăsat un gol în echipa pregătită de Sergiu Stancu, întrucât pe postul argentinianului de trăgător secund a fost legitimat Andrei Mihălescu. În vârstă de 26 de ani, a jucat în ultimele două sezoane la VM Zalău, iar în trecut a mai fost pe la Tomis Constanța și Unirea Dej. Acesta este primul transfer realizat de multipla campioană CSM Arcada, în perspectiva noului sezon. Pe lângă acesta, au fost anunțate și ...
Unirea Braniștea a promovat în Liga a III-a!
Sâmbătă, 25 Iunie 2022 20:45 | Publicat în EVENIMENT
Unirea Braniștea, campioana județului Galați, a reușit să promoveze în Liga a III-a, după ce a câștigat, scor 4-0, în finala barajului de promovare cu Victoria Traian. Meciul de pe stadionul Oțelului, manșa retur (1-2 în tur), a fost la discreția echipei Unirea Braniștea, care a deschis scorul din primul minut de joc.
Astfel, din sezonul 2022-2023, Galațiul va avea două echipe în Liga a III-a, Sporting Liești și Unirea Braniștea. ...
Toro nu continuă la CSM Arcada
Sâmbătă, 25 Iunie 2022 04:00 | Publicat în SPORT
Trăgătorul secund Alejandro Toro Ramella, component al lotului celor de la CSM Arcada în ediția 2021-2022, a încheiat socotelile cu formația gălățeană, la capătul unui sezon finalizat cu câștigarea campionatului și a "Cupei României". Argentinianul în vârstă de 32 de ani a semnat cu Levski Sofia (Bulgaria), pentru sezonul 2022-2023. Cu toate că a plecat Toro, CSM Arcada a reușit să parafeze prelungirea înțelegerilor cu alți jucători din lotul de anul trecut, printre care ...
Oțelul a pornit pregătirile cu lotul aproape conturat
Sâmbătă, 25 Iunie 2022 05:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană Oţelul n-a stat prea mult pe gânduri după promovarea în liga secundă și a dat drumul la pregătirile pentru meciurile din cel de-al doilea eșalon fotbalistic. Joi seară, la Stadionul "Oțelul", a avut loc prima ședință de pregătire din sezonul 2022-2023. La reunire au participat 27 de jucători, o parte dintre aceștia fiind tineri ce vor fi testați. În ceea ce privește conturarea lotului, conducerea clubului s-a mișcat rapid și a bătut palma cu o serie d ...
România U19, ultimul meci la Euro
Vineri, 24 Iunie 2022 04:00 | Publicat în SPORT
Reprezentativa micilor tricolori are de disputat cel de-al treilea meci din faza grupelor în cadrul Campionatului European de fotbal destinat selecționatelor Under 19. Totodată, meciul de vineri seară este și ultimul al turneului pentru România, întrucât nu mai există nicio șansă de calificare în semifinale. Selecționata condusă de Adrian Văsâi a pierdut primele două meciuri, la același scor, 1-2, cu Italia și Franța. Adversarul de vineri seară este țara gazdă, Slovacia, d ...
Fenomenul David Popovici, în valuri de performanțe
Vineri, 24 Iunie 2022 05:00 | Publicat în SPORT
Numele David Popovici a devenit în scurt timp, datorită rezultatelor sale extraordinare, cel mai popular nume din România și, mai mult decât atât, unul dintre numele de referință din sportul mondial! În vârstă de doar 17 ani, David Popovici a făcut ravagii la Campionatul Mondial de natație, la categoria seniori. A cucerit medalia de aur în proba-regină, cea de 100 metri liber, cu timpul de 47.58. "Vă iubesc!!! Mulțumesc că v-ați uitat!", a fost mesajul scris de David Popovici ...
Un gălățean, la lotul național
Joi, 23 Iunie 2022 05:00 | Publicat în SPORT
Echipa națională de rugby seniori a României urmează să dispute o serie de partide de verificare în luna iulie, iar din lotul "stejarilor" face parte și gălățeanul Cristian Boboc (26 de ani). Format la Galați, unde a debutat la nivel de seniori la RCM, Boboc este legitimat acum la Steaua București, după ce a mai trecut şi pe la Gloria Buzău și Tomitanii Constanța. În cadrul acestei acțiuni de la lot, România va avea de înfruntat în primul test reprezentativa Italiei, pe 1 i ...
Oțelul renunță la cel puțin șase jucători
Miercuri, 22 Iunie 2022 21:00 | Publicat în SPORT
Reunirea lotului Oţelului vine după numai două săptămâni de vacanță, după promovarea reușită în finala barajului cu Dante Botoșani.
Oțelul și-a atins obiectivul pentru sezonul 2021-2022, prin promovarea în Liga a II-a, iar de joi, 23 iunie, se dă oficial startul pregătirilor pentru noul sezon - primul din cel de-al doilea eșalon. Gălățenii se reunesc la Stadionul "Oțelul", de la ora 17:00, pentru a porni la drum cu pregătirile. După un antrenament ușor de reacomodare, ...
Talpă continuă la CSM Arcada
Miercuri, 22 Iunie 2022 04:00 | Publicat în SPORT
Unul dintre cei mai utilizați jucători din sezonul precedent, când CSM Arcada a reușit eventul, Vasile Talpă - cel care depășește cu mult bariera de 2 metri înălțime (2,14), va continua la Galați și din sezonul următor, ca urmare a prelungirii contractului. Talpă, originar din Republica Moldova, nu este singurul jucător cu care clubul gălățean a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului. Pe lângă acesta, așa cum am mai anunţat, Sobirov și Rangel au parafat înț ...