Vânători, comuna care a crescut de trei ori de la Revoluţie

Vânători, comuna care a crescut de trei ori de la Revoluţie
Primarul comunei Vânători, Marian Ghinea
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Comuna Vânători din judeţul Galaţi este una din localităţile care au explodat, pur şi simplu, în ultimii ani. Situată la circa zece kilometri de municipiul Galaţi, totodată cu zece kilometri mai departe de poluantul combinat siderurgic (O, tempora!), comuna atrage în continuare tot mai mulţi gălăţeni, care îşi fac case într-o zonă mai liniştită decât în oraş şi într-un aer mai curat. Lipsa utilităţilor absolut necesare reprezintă, din păcate pentru ei, reversul medaliei.

„Aria construită din Vânători s-a extins de trei ori de la revoluţie, ceea ce a creat nişte probleme UAT-ului, pentru că UAT-ul nu a mai reuşit să vină în timp util cu utilităţile (apă, gaz, curent etc.). Adică a fost o explozie, şi asta s-a întâmplat la Vânători şi încă în vreo două localităţi mai apropiate. La ultimul recensământ, în 2011, populaţia comunei era de 4.700 de locuitori. Actualmente, după ultimele informaţii de la Statistică, se cifrează la 6.200, în condiţiile în care toată comuna Vânători a ajuns la 4.300 de case. Dacă şi-ar face buletine toţi cei care vin din Galaţi, vă daţi seama unde s-ar situa nivelul populaţiei”, spune primarul Marian Ghinea.  

Una dintre cele mai mari probleme ale locuitorilor din cele trei sate ale comunei (Vânători, Sat Costi şi Odaia Manolachi) o reprezintă furnizarea apei potabile, în special în ultima din cele trei localităţi menţionate. Primarul spune însă că lucrarea de extindere a reţelei a început şi că speră ca, până în toamna acestui an, situaţia să se rezolve. Trebuie spus că a mai fost un proiect în acest sens, care ar fi trebuit să fie gata în decembrie 2017, chiar de Crăciun. Însă Moşul n-a mai venit, din cauză că proiectului respectiv îi lipseau „amănunte” importante, de exemplu, chiar pompele!

„A început lucrarea de extindere a reţelei de apă potabilă pentru Odaia Manolachi, o face o firmă privată. Cumpărăm apă de la Apă Canal, acolo avem un bazin de 200 mc şi din acela repompăm şi trimitem apă la Odaia Manolachi, cu descărcare şi pe Vânători. E vorba de o lucrare de aproape 1,2 milioane de euro, în care avem şi 3 puţuri, pe lângă aducţiunea de 8,5 km. E o lucrare mare şi sunt sigur că după finalizarea ei nu vom mai avea probleme cu apa potabilă. 

Noi avem două surse, una este la Brateş, alcătuită din patru puţuri, care aprovizionează Sat Costi şi Vânători. O altă sursă o avem la Odaia Manolachi, alcătuită din trei puţuri, din care două emană sulf. Problema cea mai gravă e la Odaia Manolachi, acolo nu e apa în parametri şi practic lucrarea asa de dezvoltare este ţintită spre Odaia Manolachi. La capacitatea la care ni s-a promis că ni se va furniza de către Apă Canal, o să descărcăm şi în Vânători din debitul pe care îl preluăm. Lucrarea este în derulare şi are ca termen de finalizare şase luni, sper ca în octombrie să fie gata”, spune primarul Marian Ghinea.

Însă afluenţa muncitorilor pe şantierul deschis nu părea prea încurajatoare, cel puţin în ziua în care "Viaţa liberă" a fost acolo. Trei oameni îşi făceau de lucru lângă o ţeavă foarte lungă, iar al patrulea păzea un mic "Bobcat". Poate va fi mai bine în perioada următoare.

Până la încheierea lucrărilor la reţea, e aproape sigur că localnicii vor avea şi în această vară apă cu program. "S-a încălzit vremea şi încep irigatul, udatul gazonului etc., mergem la sută la sută din capacitatea de la Brateş şi tot nu facem faţă, jumătate din satul Vânători are ţevile goale. Dacă s-ar face un consum raţional, nu am mai avea probleme cu apa pe Vânători şi Costi, chiar ne-ar ajunge debitul să ducem şi la Odaia Manolachi fără probleme. Întotdeauna vara ajungem să furnizăm apa cu program – o zi Vânători, o zi Costi. Dacă se va continua în acelaşi mod cu irigatul, la fel va fi şi vara asta, după program. Dar mai sunt câteva luni şi se rezolvă”, se arată optimist primarul.

Se fac şi racordurile la canalizare

Lucrările pentru canalizarea din satul Vânători sunt terminate, dar nu au fost făcute încă şi racordurile la gospodării, spune Marian Ghinea: „Facem noi racordurile, pe banii Ministerului Dezvoltării, până la limita de proprietate, cu cămine intermediare în faţa porţii, cu tot ce trebuie. Lucrarea va începe în scurt timp, mai avem de obţinut doar avizul de la Mediu, avem licitaţia făcută. În foarte scurt timp va începe şi lucrarea asta. În satul Odaia Manolachi, la fel, am făcut tot, aşteptăm un aviz de la Mediu şi sperăm să începem şi aici tot în foarte scurt timp. Este o lucrare de vreo 3 milioane de euro, bani obţinuţi prin programul PNDL, la fel ca şi pentru racordurile pentru Vânători. La Costi avem accesate fonduri europene, aşteptăm ultimul accept, din partea AFIR, pentru a organiza licitaţia, cu care am şi semnat contractul de finanţare. Mai avem iniţiat un proiect de asfaltare prin transfrontalier. Până nu canalizăm tot în cele trei sate, nu poţi pune asfaltul. Gaze avem în toate cele trei localităţi, în schimb sunt şi aici câteva străzi capete de stradă pentru care vom accesa, tot prin Ministerul Dezvoltării, un proiect mare, de extindere reţele gaz”.

Turcul nu mai plăteşte

Intrarea în insolvenţă a firmei Beyler, al cărei sediu a fost în Vânători, lasă comuna cu o gaură destul de mare în buget, care nu va mai fi recuperată. Aproximativ 500.000 de lei era datoria turcilor de la Beyler către Primăria Vânători la nivelul anului 2013, la care se adăugau penalităţi. Şi s-au tot adăugat până când datoria a dispărut cu totul, ea nemaiavând nicio şansă să fie recuperată, după cum ne-a confirmat şi primarul Marian Ghinea. Banii au avut aceeaşi soartă cu cei care au fost plătiţi de gălăţenii înşelaţi de la blocurile de lângă actualul Brico Depot.

Citit 9019 ori Ultima modificare Marți, 09 Aprilie 2019 17:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.