Pe dealul învelit cu flori de câmp/ aştept să se întoarcă şi să-mi spună:
zadarnic stai, zadarnic mă visezi/ fără să ştii că-s umbră, că-s minciună,
fără să ai habar cum că nimic/ te are la cherem şi stă la pândă,
şi-n clipa următoare-ţi va şopti/ câte himere oarbe te frământă!
Pe dealul învelit cu flori de câmp/ rog (însetat) izvoarele din vale:
staţi liniştite, sap, nu mă opresc,/ n-am altă stare-n gând, n-am altă cale
decât să-mi port osânda la sfârşit/ şi să înalţ fântâni din fiecare,
să aibă toţi (când bine-i şi când nu-i)/ ulcior cu apă, leac şi cumpătare!
Şi, cum pătarea mea nu poate fi/ în veac de veacuri ştearsă, vindecată,
intru sub dealul zimbrului şi beau/ din viaţă şi din moarte, deodată!
