Mă uit în jos: e clar e foarte clar -
(n-am mai văzut atâta hotărâre
şi-atât preludiu fals în "la" minor) -
urc să ascult... urc pe la coborâre!
Nu mi se pare: da, sigur că da -
m-apropii, dar se face mai departe,
se face prea devreme mai târziu
decât a fost vreodată-n altă parte!
Şi dau peste ruina unui vis
uitat lângă o stea întunecată,
peste o clipă-n faşă - mă opresc
şi văd cum orizontul stă să cadă!
Mă uit în sus: e cinic şi banal,
e limpede şi sec - (nu mi se pare) -
sunt liniştit, sunt foarte liniştit
şi-s vrednic să cobor pe la urcare!
