Tradiție folclorică onorată cu dansul local unic, „Rața”, la Țepu (FOTO)

Tradiție folclorică onorată cu dansul local unic, „Rața”, la Țepu (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Pe 20 iulie, la Țepu, s-a sărbătorit cea de-a XIX-a ediție a zilei comunei, un eveniment în care primarul reales, Călin Rugină, fost o  prezență constantă pe scenă și printre cei prezenți 

Ansamblul ”Doina Covurluiului” de la Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” a oferit sonorizarea în calitate de partener, dar a și evoluat în deschidere. Spre seară, dirijorul George Bînțu și coregraful Ion Horujenco au făcut premierea cu diplome de onoare a premianților  la învățătură  și, de asemenea,  a cuplurilor de săteni care se regăsesc împreună după toate încercările unei conviețuiri de 50 de ani.

Copiii din ciclul gimnazial care au obținut medii între 9,50 și 10,00 au fost recompensați şi avem onoarea de a-i menționa: Oana Sorina Filimon, clasa a V-a, media 9,68; Roberta Andreea Onica, clasa a VI-a, media 9,76; Briana Ioana Rugină, clasa a VII-a, 9,95;  Adelina Nicoleta Poroșnicu, clasa a VIII-a, media 9,94; Daria Iulia Chiscop, clasa a VIII-a, media 9,94.  

Pentru cele zece cincinale de căsnicie, aceste cupluri de aur din comună, au fost onorate cu câte o diplomă și un buchet cu flori :  Constanța și Vasile Pamfile, Paraschiva și Costică Nistor, Nuța și Costache Chifu, Lidia Iuliana și Neculai Chiscop, Costel și Anișoara Diaconu.  

Primarul a pregătit în zona de protocol un purcel la proțap bine condimentat din vreme, acesta fiind centrul de interes major pentru invitați.

Artileria grea a PSD a performat pașnic, cu muniție de panoplie

Au fost prezente personalități din Camera Deputaților, conducerea județului, proaspătul prefect al Galațiului, Anamaria Naggar,  și primari din comunele învecinate, precum  Munteni și Gohor. 

Doina Cucu, vicepreședinte al CJ Galați, a prezentat, din partea președintelui CJ Fotea, mesajul de susținere a tuturor proiectelor comunei, iar deputatul Viorica  Sandu a felicitat organizatorii pentru pricepere și le-a urat să mențină tradiția acestei sărbători.

Echilibru decent între specificul național și manelele de adopție

Gabriela Popa a organizat minuțios evenimentul, căruia, conform unei prodigioase tradiții de activitate personală întinsă pe 20 de ani, i-a imprimat o puternică notă distinctivă de folclor. Tradiția satului este pentru ea o profesiune de credință, care la Țepu a rezonat fericit cu memoria fiului comunei, ofițerul de roșiori Tudor Pamfile, unul dintre cei mai mari etnologi, culegători de folclor.

Îmbrăcată într-o fotă cusută cu fir de lână, veche de 120 de ani, ie și opinci din piele de porc, Gabriela Popa a și prezentat evenimentul.  

Dintre artiștii care au impresionat publicul, recompensați cu îndelungi aplauze, s-au remarcat  Mihaela Tabură, de la orchestra ”Lăutarii” din Chișinău, Cristian Ceaușu, ultimul câștigător al concursului ”Românii au talent”, sau Cornel Ciubotaru din Brăila, cu melodii populare pe care le-a cântat înconjurat de copiii entuziasmați  care  umpluseră scena la invitația sa.

Grupul ”Cununița Țepului”, coordonat de Gina Obreja, a prezentat un dans numit ”Rața”, care se joacă numai la Țepu. Anul acesta, pentru prima oară, a fost invitat ansamblul de la Târgu Bujor, ”Umbrăvioara”, condus de Ecaterina Cristea, ansamblu care în aprilie a câștigat locul 3 la festivalul de folclor de la Râmnicu Sărat. 

Grupul vocal “Cetinița” din Vrancea, pregătit de Anamaria Botezatu, a prezentat cântece specifice Vrancei. Au mai cântat tânăra Bianca Grecu din Galați și Ionica Stan. Spectacolul l-a încheiat Mr. Juve cu manele decente, din repertoriul consacrat, în aplauzele unui public entuziast care i-a impresionat pe toți artiștii, spectatorii-participanți fiind, pentru toți,  surpriza plăcută a acestui eveniment.

Citit 4014 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Iulie 2024 10:20

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.