Un proiect de Hotărâre a Guvernului prevede alocarea de fonduri pentru repararea căii ferate Galați - Bârlad, grav afectată de inundațiile din luna septembrie 2024. Mai exact, Ministerul Transporturilor îi solicită premierului Marcel Ciolacu suma de 11 milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară, pentru suplimentarea bugetului necesar lucrărilor.
Suma solicitată, echivalentă cu 55,989 milioane de lei, este justificată prin imposibilitatea redistribuirii de fonduri cu încadrare în bugetul aprobat. În susținerea cererii sunt invocate prevederile articolului 28 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, actualizată: ”În cazul unor calamități naturale, dezastre, incidente sau accidente de cale ferată, elementele afectate ale infrastructurii căilor ferate române vor fi repuse în funcțiune în cel mai scurt timp, utilizându-se resursele care pot fi mobilizate în acest scop, în condițiile legii. Cheltuielile ocazionate de repunerea în funcțiune a infrastructurii feroviare publice, afectată ca urmare a unor calamități naturale sau dezastre, se acoperă de la bugetul de stat.”
În urma ploilor abundente din septembrie 2024, pâraiele Chineja și Jaravăț s-au revărsat, distrugând porțiuni importante din linia CF 703 Galați-Târgu Bujor-Bârlad, care a devenit astfel impracticabilă.
La două săptămâni după dezastru, Sucursala Regională de Căi Ferate Galați s-a mobilizat și a inițiat procedura de achiziție publică pentru repararea liniei. Aceasta s-a finalizat în luna februarie 2025, fiind desemnată câștigătoare compania Arcada Company Galați, informaţie publicată de ”Viața liberă” pe 2 martie. Valoarea contractului atribuit este de 55,9 milioane de lei.
Cu toate acestea, contractul nu a putut fi semnat din lipsă de fonduri.
Linia CF 703 Galați-Târgu Bujor-Bârlad are o lungime de 109 km şi este vitală pentru naveta zilnică a locuitorilor din zonă, în special spre orașele Galați și Bârlad. De la producerea pagubelor, navetiștii au fost nevoiți să se descurce cu mijloace rutiere improvizate sau cu ajutorul unor curse auto suplimentare.
Aprobarea acestui act normativ este considerată esențială pentru remedierea rapidă a unei probleme care afectează zilnic aproximativ 2.000 de persoane.