Draga mea idee de parfum!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii fără M"

te salut, frumoaso, te salut!

din adâncul nordului aud

pasul tău mărşăluind acum…

draga mea idee de parfum!


te salut, frumoaso, te salut!

gata, gata sunt de început

şi de toate cele sfinte sunt…

iartă avatarul meu mărunt!


te salut, frumoaso, te salut!

(e ruşine să mă sui pe scut!)

astă viaţă n-am făcut nimic…

n-am ferit iubirea ta de frig!


astăzi vino! (mâine e târziu,

şi nu am aminte, şi nu ştiu

dac-o fi sfârşit sau început)…

te salut, frumoaso, te salut!


Citit 10345 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.