Nuntă şi creiere zdruncinate, weekend-ul trecut, la Bereşti

Nuntă şi creiere zdruncinate, weekend-ul trecut, la Bereşti
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În noaptea de 27 spre 28 iulie, instituţia numită Casa de Cultură „Ion Creangă” le-a aparţinut lui Florin C. (45 de ani), şofer pe ambulanţă, şi alesei inimii sale (40 de ani), poliţistă de frontieră la Oancea. Nunta lor! Flori, dansuri, băutură la greu, mâncare. Pentru ei şi invitaţi a fost, indiscutabil, o noapte de neuitat.

Păcat că nu s-au gândit şi la zecile de familii din Bereşti-târg şi satul Meria, deranjate grav de fondul sonor al petrecerii. Muzică de groază, scăpată, după exprimarea unui nuntaş, „pe arătură”. Teroarea „muzicală” a ţinut până spre ziuă, fără întrerupere. Nu s-a putut dormi. Ion Dică, fost şofer la Renel, locuitor al satului Meria: „Din cauza ăstora cu nunta, n-am putut închide toată noaptea niciun ochi…”

Instituţie aflată, ca activitate cultural-educativă şi artistică, la pământ, Casa de Cultură „Ion Creangă”, nu mai educă pe nimeni de câţiva ani, deşi are în organigramă doi salariaţi plătiţi din bani publici. Uşi - nepermis de des - închise şi delăsare. În schimb, parcă şi-ar fi propus, prin directorul ei, în sezonul nunţilor, la sfârşit de săptămână, să „distreze” cu de-a sila, când sala de spectacole este închiriată, bătrânii neputicioşi, bolnavii şi copiii din perimetrul Staţia CFR - Restaurantul „Cuţitaru” - nord-vestul satului Meria. Boxele de mare capacitate, în fală, sunt scoase afară, pe terasă, şi bagă muzică, să le zdruncine creierii celor care nu se pot apăra de decibelii scăpaţi de sub control.

Poliţia Bereşti, la rândul ei, a fost, pe tot parcursul acestei nunţi, ca şi inexistentă. Niciun agent din patrula de noapte n-a fost în stare să intervină pentru calmarea muzicii, să le demonstreze cetăţenilor plătitori de impozite şi taxe că nu poartă degeaba uniforma M.A.I., că sunt apărători ai liniştii publice şi nu simpli figuranţi. În faţa directorului sau a şefilor de la Primărie, care nu sunt străini de ce se întâmplă, şi nu de azi, de ieri, la Casa de Cultură „Ion Creangă”, n-au curajul să deschidă gura, că de umblat la carnetul cu formulare de procese-verbale de contravenţie nici nu se poate vorbi.

Citit 4198 ori Ultima modificare Marți, 30 Iulie 2013 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.