Te doare-n fundul doamnei Veşnicia,
te doare-n cotul domnului Neant...
că şezi pe Schiller, pe Coşbuc, pe Nietzsche...
şi eu abia mai pot să merg pe Kant!...
Ţii minte...când şedeai pe Eminescu
şi eu umblam pe Shakespeare, să te văd,
să te iubesc metodic, fizic, chimic...
să facem treişpe-paişpe...şi prăpăd?
Ţii minte...când strigai pe Topârceanu,
să te alint industrial, haihui,
să ne scăldăm în cadă şi-n decadă...
şi eu plângeam frumos pe Hemingway?
Ţii minte...când pândeam pe Goethe, seara,
s-aud cum uzi muşcatele la geam,
iar tu-mi suflai speranţa, felinarul...
şi te mutai (de-a valma) pe Khayyam?
Şi când te ondulai pe Dostoievski,
cu-n marţafoi înalt, sec şi bolând,
să-mi faci în ciuda scrupulelor mele...
şi eu răbdam pe Mozart, până când...?
Te doare-n cotul Donului şi-n fundul
universal al Haosului strâmb...
curând, te muţi pe bulevardul Zimbru...
fantasma mea cu-nsoţitor tălâmb!
