
Anca Melinte
Ce primesc elevii cu media 10 la Bacalaureat și la Evaluarea Națională
Vineri, 28 Iulie 2023 19:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Nu mai puțin de 5.000 de lei, aceasta este suma cu care va fi premiată singura elevă din Galați care a obținut media 10 la Bacalaureat – Laura Stoicu, absolventă a Colegiului Național „Mihail Kogălniceanu”. Cei 11 elevi gălățeni care au obținut media 10 la Evaluarea Națională vor fi premiați cu câte 2.000 de lei.
Premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională din iunie 2023 și la examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2023 a st ...
Activitate suspendată la centrul din Micro 39 al Direcției de Impozite
Sâmbătă, 29 Iulie 2023 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de luni, 31 iulie 2023, se suspendă activitatea la centrul Direcției de Impozite, Taxe și alte Venituri Locale, situat în cartierul Micro 39 (strada Henri Coandă, bloc J5, parter), anunță Primăria municipiului Galați. Măsura va fi valabilă timp de 30 de zile, pentru lucrări de igienizare. „Pe timpul suspendării activității la acest centru, contribuabilii persoane fizice și persoane juridice pot efectua plăți în contul impozitelor și taxelor datorate bugetului loc ...
Sărutări subacvatice și tensiune sexuală
Vineri, 28 Iulie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Tentație. „Legalizează, Doamne, căsnicia cu două! Fă-le, Doamne, să se iubească între ele!”, înălța rugăciuni Răzvan, unul dintre concurenții de pe „Insula Iubirii”, în timp ce se străduia să-și împartă echitabil atenția și atingerile celor două ispite. „Dacă tot avem ocazia să o facem în trei, hai să fie asta prima dată!”, se încuraja bărbatul. Era o lecție de yoga în pereche. „A fost o tensiune sexuală ceva de nedescris”, mărturisea, pe bună ...
Trafic rutier închis pe strada Serei, din cauza accidentelor de teren
Vineri, 28 Iulie 2023 13:28 | Publicat în TRAFIC
Pe strada Serei, tronsonul cuprins între străzile Poșta Veche și Războieni, traficul rutier se închide anunță Primăria municipiului Galați. Măsura a fost impusă ca urmare a apariției unor accidente de teren, pentru evitarea accentuării acestora și pentru siguranță.
„Au fost inițiate măsurile necesare pentru identificarea și stabilirea cauzelor, perioada necesară pentru remediere urmând a fi stabilită după finalizarea expertizei”, precizează Primăria.
Rutele ocolit ...
Cum se modifică traseul 39
Vineri, 28 Iulie 2023 11:28 | Publicat în Regional
Tramvaiele care asigură traseul vor reintra în circulație pe Bulevardul George Coșbuc, începând cu data de 1 august 2023, anunță Primăria municipiului Galați.
Astfel, traseul de tramvai 39 va fi Micro 19 - Depoul nr. 2 (incinta autobază) și retur. Depoul este situat pe Bulevardul George Coșbuc nr. 259, la intersecția cu strada Alexandru Măcelaru.
În același timp, traseul de autobuz 39 va fi Depou (incintă autobază) - Cimitir Israelit și retur.
Programul de transport detali ...
Cum se vor transforma Valea Ţiglinei şi Faleza Dunării
Joi, 27 Iulie 2023 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Proiectele de reabilitare şi refuncţionalizare a Văii Ţiglinei şi de revitalizare a turismului pe Faleza Dunării au fost aprobate de Consiliul Local reunit, joi, 27 iulie, în şedinţă ordinară.
Aşa cum aţi putut citi deja în ziarul „Viaţa liberă”, un nou Orăşel al Copiilor ar putea fi amenajat prin extinderea şi transformarea Parcului „Coposu”. Iată şi principalele amenajări din cadrul proiectului: locuri de joacă, skate parc, lego land, labirint, amfiteatru, platf ...
Când va fi reparat trotuarul din zona „Grand Hotel”
Vineri, 28 Iulie 2023 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Nu mai bine repară trotuarul mai întâi şi apoi montează câţi stâlpişori vor?!”, ne-au întrebau gălăţenii care au surprins intervenţia de pe strada Domnească nr. 38 şi ne-au transmis imaginile. Concret, pe trotuarul din zona clădirii de patrimoniu în care a funcţionat, odinioară, „Grand Hotel”, iar mai apoi Primăria municipiului Galaţi, constructorii montau de zor stâlpi de blocare a traficului auto. La solicitarea noastră, administraţia locală ne-a comunicat c ...
Pupeze trecute în rezervă
Joi, 27 Iulie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Evoluţie. „Vai de capul meu, chiar că Pupeze eram! Dar nu regret” – „Ce ni se spunea, aia făceam! Câte trăsnăi, pentru audienţă”, au exclamat Andreea Tonciu şi Sânziana Buruiană, invitate deunăzi la „Teo Show”, pe Kanal D, ca să depene amintiri de acum 13 ani. Din vremurile în care erau piţipoancele mereu de serviciu în emisiuni de divertisment. Asta până când Adriana Bahmuţeanu le-a văzut „sclipirea” şi le-a dat statut de „Pupeze” - adică de asiste ...
Conturi de utilizator în programul „Rabla Local”
Joi, 27 Iulie 2023 13:27 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat instrucțiunile care trebuie urmate pentru crearea conturilor de utilizator ce vor fi necesare pentru înscrierea persoanelor fizice în programul „Rabla Local”. Adresa web la care se pot genera conturile este: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, într-o primă etapă, Primăria Galați a fost acceptată în acest program și a semnat contractul de delegare cu AFM, iar etapa ...
Curse suplimentare de transport pentru meciul de sâmbătă seara
Joi, 27 Iulie 2023 10:53 | Publicat în EVENIMENT
Evenimentul sportiv al weekendului, în speță meciul de fotbal dintre SC Oțelul Galați și FCSB, din etapa a III-a a campionatului național, impune modificarea programului de transport local în seara de sâmbătă, 29 iulie 2023, anunţă Primăria Galaţi.Este vorba de următoarele schimbări:Traseul 39 (Micro 19 - Comat) va fi suplimentat cu 4 semicurse, cu plecări din stațiile Flora și Spitalul pentru Copii.Traseul 20 (Complex Siret - Gara CFR) va fi suplimentat cu 2 semicurse, cu pl ...