
Anca Melinte
Iepuraşi şi ouă de Paşti în Parcul Eminescu
Joi, 06 Aprilie 2017 21:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi abia vin Floriile, de miercuri seara, 5 aprilie, oraşul a început să se împodobească de Paşti. Doi iepuri decorativi, adăpostiţi sub arcade luminoase, au luat deja în stăpânire Parcul Eminescu, spre bucuria celor mici, care abia aşteaptă să-şi facă poze cu ei. Şi le-ar fi plăcut şi mai mult dacă ar fi fost vorba de nişte iepuraşi adevăraţi.
După cum v-am informat, Primăria municipiului Galaţi a organizat o licitaţie pentru închirierea instalaţiilor şi a orna ...
Un gălăţean şi o gălăţeancă, în finala Next Star
Joi, 06 Aprilie 2017 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Briana Guşu, în vârstă de 10 ani, şi Alex Beznea, de 11 ani, ambii din Galaţi, sunt printre cei zece finalişti care, joi, 6 aprilie, de la ora 20,30, se vor lupta pentru marele trofeu „Next Star”, şi, implicit, pentru premiul în valoare de 20.000 de euro.
Trofeul va fi acordat de două nume de primă mărime ale comediei româneşti, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Merită să ne reamintim că Alex şi Briana au ajuns în finală în aceeaşi ediţie. Briana a primit trofeul ...
Trafic îngreunat şi restricţii pe strada Domnească
Joi, 06 Aprilie 2017 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi anunţă că sâmbătă, 8 aprilie, între orele 15,30 şi 16,30, traficul pe strada Domnească va fi îngreunat. Motivul este că, pe banda I a carosabilului se va desfăşura "Pelerinajul de Florii", pe traseul Biserica "Vovidenia" - Catedrala Arhiepiscopală. Pe 15 aprilie, începând cu ora 23,00 şi până pe 16 aprilie, ora 1,30, va fi restricţionată circulaţia pe strada Domnească, între arterele Basarabiei şi Ep. Melchisedec Ştefănescu, pentru buna d ...
Pentru că imaginea contează | Banda transportoare a ArcelorMittal va fi recondiţionată
Joi, 06 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în ECONOMIE
La recenta şedinţă a Consiliului Local, ArcelorMittal a primit drept de uz şi servitute de trecere subterană şi supraterană, cu titlu gratuit, pentru o suprafaţă totală de 5.525 mp de teren al municipiului Galaţi, dar cu o condiţie! Să recondiţioneze banda transportoare care traversează DN 2B, din pricina căreia intrarea în oraş arată dezolant.Potrivit documentelor care însoţesc decizia aleşilor, compania a solicitat instituirea dreptului de uz şi servitute de trecere subt ...
Prin votul aleşilor locali | Investiţii de peste un milion de lei la Spitalul de Copii
Joi, 06 Aprilie 2017 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prin votul aleşilor locali, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” va beneficia de două investiţii de care avea mare nevoie: înlocuirea inelului de alimentare cu apă şi un sistem eficient de ventilare a spaţiilor în care funcţionează spălătoria şi blocul alimentar.Consilierii locali au aprobat documentaţia de avizare şi indicatorii tehnico-economici a lucrărilor de intervenţii necesare pentru alimentarea cu apă a instituţiei spitaliceşti. Potrivit raportului ...
Cât costă organizarea "Festivalului Scrumbiei"
Joi, 06 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Primăria municipiului Galaţi a anunţat că SC Paf Media SRL a câştigat şi anul acesta contractul de organizare a evenimentului "Festivalul Scrumbiei" 2017. După cum v-am informat, criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut. Astfel, valoarea contractului încheiat de municipalitate cu Paf Media SRL este de 110.000 de lei fără TVA, mai mică faţă de suma pe care Primăria a plătit-o anul trecut - 132.500 de lei. Cea de-a XVI-a ediţie a "Festivalului Scrumbiei" va avea loc d ...
Fost spaţiu Alcom, reamenajat | Centru de permanenţă, în Micro 39
Miercuri, 05 Aprilie 2017 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aleşii locali şi-au dat acordul pentru înfiinţarea unui centru de permanenţă în vederea asigurării continuităţii asistenţei medicale primare, în imobilului situat în cartierul Micro 39, strada Drumul Viilor nr. 14, bloc J4, parter.Potrivit raportului de specialitate care însoţeşte decizia, spaţiul, în suprafaţă de 66,5 metri pătraţi, a intrat în proprietatea oraşului printr-un contract de schimb cu SC Alcom SA, perfectat printr-o altă hotărâre de Consiliu Local. Pentru ...
Contracte de 100.000 de lei pentru încălzirea şcolilor
Miercuri, 05 Aprilie 2017 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi va plăti în total 103.700 de lei fără TVA pentru a afla care sunt şi cât costă cele mai bune soluţii de încălzire a grădiniţelor, şcolilor, liceelor şi colegiilor din Galaţi.Aşa cum aţi mai putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, municipalitatea a organizat o achiziţie publică pentru mai multe loturi de unităţi de învăţământ, care, în acest moment, sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire, dar care vor trebui să devină ...
De şapte ori mai puţine fonduri de investiţii | Galaţiul are un buget "de avarie"
Miercuri, 05 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Nu mai puţin de 456,4 milioane de lei vor fi cheltuite pentru funcţionarea oraşului, iar de aproape şapte ori mai puţin, adică 66,2 milioane de lei, s-a alocat pentru cheltuielile de dezvoltare. Acesta este bugetul local al Galaţiului pe 2017 pe care primarul Ionuţ Pucheanu l-a catalogat ca fiind unul „de avarie”.„Mi-ar fi plăcut ca bugetul să fie mult mai consistent. Mi-ar fi plăcut ca pierderile asumate şi subvenţiile să fie unele mai mici, iar bugetul de investiţii să fi ...
Incompatibil | Claudiu Brînzan a pierdut lupta cu ANI
Marți, 04 Aprilie 2017 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După secretarul de stat Cristian Dima, un alt politician gălăţean a pierdut, în instanţă, bătălia cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care l-a acuzat de incompatibilitate. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de Claudiu Brînzan împotriva sentinţei Curţii de Apel Galaţi, care-i dăduse dreptate ANI.În 2014, instituţia a constatat existenţa stării de incompatibilitate pe motiv că Brînzan a deţinut, pentru o perioadă, simult ...