Da, după această frumoasă aducere-n minte...ea este! Nu admit că ar putea fi alta! Nu cred că mă duce cu zăhărelul! Nici cu preşul! Nu cred că mă trage pe sfoară! Dar...o ştiu că era blondă, nu brunetă!...Şi, ca şi cum îmi ştie/ghiceşte toate gândurile, scoate o fotografie...şi mă simt fulgerat! Ea este! Maria! Maria cea de Atunci! Maria cea de la marginea cealaltă a lumii! Lepidoptera! Cea mai frumoasă Marie, adică!...Şi, totuşi, mă ronţăie gândul: de ce-i brune ...

Sigur că da! Cum să nu ating splendoarea blondă sub acoperire? Şi cum să nu-i ghicesc în palma cea mai căpietor întinsă-nspre ne/vrednicia ochilor mei? Punct cu punct şi cât mai mult posibil întârziind pe fiecare detaliu al liniilor, munţilor şi câmpiei din palma cestei brunete Marii, îi demonstrez ce se pe/trece şi ce nu se pe/trece cu strania-i alcătuire din cărniţă şi osişoare. Să nu creadă că spusele mele nu-s adevărate, să nu creadă c-o păcălesc, îi rostesc ...

Aud paşi suind pe coastă,/ mici şi rari şi fără vlagă... parcă vin din altă lume,/ parc-au mers o viaţă-ntreagă, parcă sunt străini pe drumul/ cest aducător la mine, parcă-s paşi bătrâni, cu zile/ scurte-scurte şi puţine, zile triste, zile negre,/ secetoase şi amare, parcă nu mai pot să urce/ şi pot numai să coboare!   Şi chiar cred că nu ştiu cine/ se încumetă-n dogoare... oare ce durere-ndeamnă/ ceşti paşi singuri pe cărare? se apropie, s-aude,/ o aud tot ma ...

Cum scriam în ziarul de ieri, încep binecuvântarea cerută de Maria înainte de a sorbi şampania inaugurală a celei mai bizare poveşti de iubire lângă tunel. Plin ochi cu emoţii incendiare şi cu ochii pe reclama scrisă pe rochia-i galbenă cum numai Van Gogh şi-l poate imagina şi nemuri pe pânză, îi recit (cu voce din ce în ce mai tremurată) „Rugă de scriitor”, psalmul al doilea: „Dac-ai văzut aseară-n geam, aşa, un fel de rugăciune/ cu linii care amintesc ce fascina ...

Fluture naiv, albastru,/ nu te-am mai văzut de când mă jucam cu-n zmeu cuminte/ şi n-aveam ileană-n gând... tu treceai încoace-ncolo/ şi-nvăţai să zbori încet, ca un cavaler destoinic/ şi în pas de menuet... tu dormeai pe floare rară,/ eu dormeam pe iarbă deasă, zmeul adormea pe gânduri,/ cu ileana cea frumoasă!   Toţi stăteam numai pe-afară,/ toţi eram frumoşi de câmp... şi citeam poveşti cu carul/ mare, sub salcâmul strâmb, şi sub salcia din râpă,/ şi sub teiu ...

Sunt pe aripa din dreapta a fostului restaurant „Mioriţa”. Aştept 9 (nouă). Adică autobuzul care duce de la gară la cimitirul lui Lazăr şi de la cimitirul lui Lazăr la gară, dacă nu rămâi acolo, pe vârful dealului cultivat cu cruci, sătul şi plictisit fiind de harababura domnitoare în oraşul unde mor chiar şi nemuritorii. La 9 şi două minute şi trei clipite, uriaşul de tablă apare vijelios, frânează, scârţâie, tună şi opreşte. Mă sui şi nu ştiu pe care banc� ...

Tot gratis, re/probabil, pus la punct, gol dureros, cu sufletul defunct, ochi rece, unic, sacru, care speră plus-minus infinit de sfere-n sferă!   Sumă de ce-i şi sumă de ce nu-i într-un vacarm de carusel haihui, o raznă peste drept şi strâmb, călare, precept alunecos la numărare!   Şi câte şi mai câte dintr-un gest şi nalt şi-adânc de moft para/celest, vertij periculos şi dogmă după un primum movens inodor sub lupă!   Constante, paradigme, vrajă-n sârg şi-n relativ ...

Făceam concurs de sărituri în râpă... (cine rămânea întreg, primea biscuiţi şi flori)... din când în când, o auzeam pe mama: ai să mori, făptaşule, ai să mori! Râpa era foarte adâncă... şi foarte mulţi copii visau biscuiţi şi bomboane de lux... unii nu se mai duceau nici la şcoală şi veneau (toată ziua) la concurs! Nu mai aveau răbdare să stea la rând şi săreau toţi, săreau de-a valma... de multe ori, răsărea mama pe mal şi-mi arăta câte linii are palma! ...

Ieri, aflându-mă în marş voios şi cvasi/triumfal spre azi, exact pe linia cea mai subţire (cam cât o clipă) dintre viaţă şi moarte... o întâlnesc pe dama de pică, pe blonda sub acoperire, adică. Nu ştiţi care-i linia/secunda cea mai mică dintre  a fi şi a nu fi? La zebră fac referire. La zebra de pe stradă, nu din Africa. Aşadar, pe acest animal alb cu dungi negre [sau, dacă (nu) vreţi, negru cu dungi albe] mă încrucişez cu bruneta descoperită în autobuz, despre car ...

Ce turte minunate făcea mama, pe plită, descântându-le... nu poţi să n-o auzi cum pune de plămadă...!... (făcea puţine, şi-ajungeau la toţi)! Vorbea cu ploaia şi vorbea cu grâul, cu dumnezeu vorbea despre pământ, şi plămădea, şi frământa, sărmana, cele mai bune turte de oricând! Vorbea cu ciocârlia purtătoare de vis, de dor şi de cuvânt la cer... şi murmura o doină despre care pline cu grâu, cu maci şi cu mister! Ş-acum o văd cum face semnul crucii pe aluat, ...