De foarte multă vreme şi de foarte mult timp mă străduiesc (şi mă rog) să ajung la porţile celui mai mare păcat. Fiindcă, din toate păcatele lumii, trebuie să existe unul mare, cel mai mare. Care-o fi, oare? Păi, dacă luăm Lista lui Lucifer, aprobată şi semnată şi parafată de Şeful Suprem, nu pot face nici un pas fără să calc strâmb, fără să calc în păcat, fără să pic în greşeală, fără să cad în abatere, fără să sfărâm un bec, fără să mai nu ştiu ...

Dacă pot să mai stau, mă grăbesc să nu plec unde nu-s ce mai sunt, unde sunt celălalt, unde nu-i nici măcar multpreatristul nimic, să (nu)-mi ţină de frig, să (nu)-mi ţină de cald!   Mă grăbesc să aştept şi s-aud şi să văd pasul tău genuin în/spre marginea mea, în/spre colţul meu vechi, cu paingi talentaţi, cu icoană de lemn şi lumină de stea!   Şi mă uit şi mă uit...şi ascult şi ascult... nu se vede nimic...nu s-aude nimic... poate-s orb, poate-s surd...poat ...

Odată, într-o duminică fără sfârşit, cu dimineaţă fără sfârşit...hotărăsc să mă duc în Marele Dormitor Universal „Eternitatea”, să mă reculeg la Monumentul Poetului Necunoscut. Nu mă grăbesc, însă ajung repede fiindcă nu merg încet. Şi, pentru că n-am mai fost de mult, îmi este cam ruşine de Memoria cestor împătimiţi întru Arta Cuvântului, întru îngenunchere la picioarele Metaphorei fără de care nicicând nu se poate şi nu se întâmplă Poezia. Pe ale ...

Mă simt pustiu...şi te împiedici/ de pragul sufletului meu când vezi că n-are nici o noimă/ şi nici un pic de Dumnezeu!... Mă simt pustiu...nu mă aşteaptă/ nici un plecat, nici un venit, nu mă mai strigă măcar nimeni/ să-mi dea oleacă de chibrit, să-mi dea un seu de lumânare,/ poate mai văd pe unde merg... poate mă vezi şi tu, iubito,/ străpuns de raza unui cerc!   Ştii, cercul cel de altădată,/ care umbla prin visul meu lăsat pe drum când lăcomia/ l-a fugărit pe Du ...

Sigur că da...trebuie să recunosc (şi eu) ca toţi recunoscătorii, chiar dacă-s din ce în ce mai puţini! Pe cale de dispariţie, adică! Cine mai recunoaşte (astăzi) ceva? Şi câţi verticali mai sunt, chiar dacă stau lungiţi, cum se spune? Şi, la urma urmei, ce-i cu atâta gratitudine? Ce-i cu atâta pledoarie despre vinovăţie, despre decenţă? Ce-i cu atâta plecăciune? Cu atâta aplecare la picioarele ne/văzute ale Deşertăciunii? Şi ce-i cu atâta şi atâta Dumnezeire? � ...

Sunt la mort. După mort, adică. Un mort bărbat. Sau un bărbat mort, dacă-i mai bine aşa, din alte puncte de vedere, de revedere, de belvedere...mă rog frumos, din toate punctele cardinale, dacă (nu) vreţi! Mă rog, vreţi ori nu, mă aflu la un mort cunoscut! La mortul moş Ion Jiglău, gata de prohod şi gata de plecare din biserica „Sfântul Ilie”. Nu sunt singur în preajma slujbei şi în jurul răposatului. Fiindcă nu-mi prea place să umblu solo pe la morţi. Sunt cu Petrică ...

Am plecat să mă duc tocmai unde aud bună ziua la nord, bună seara la sud, unde pot pe cuvânt de onoare să schimb pur şi simplu de mod şi de loc şi de timp!   Am plecat să mă duc...şi mă duc să alerg pe picioare de plai, să pun raze la cerc, sărituri la şotron, clipocit la izvor... uite-aşa, uite-aşa să trăiesc până mor!   Am plecat să mă duc şi s-aduc înapoi bună seara pe deal, noapte bună-n trifoi, murmurare-n adânc de fântâni să aduc, lună plină pe rug şi- ...

Uitată pe clavir, oglinda pare singurătate-n somn şi-n manuscris şi-n vis frumos... acelaşi vis al aşteptării cu geamul dinspre linişte deschis! Visează s-o privească o femeie în aşteptarea celui ce-a plecat s-aştepte trenul cu mătase pentru nuntă, în gara de atunci, uitată-n sat! Căci vine din demult şi din departe şi-aduce, doar pe-acolo, foarte rar, mătase rară, pentru trena mult mai lungă decât lungimea trenului mărfar! Uitată pe clavir, oglinda pare adânc la î ...

Aşa, din când în când, spre aplicarea teoriei în practică, spre fixarea definitivă a cunoştinţelor şi spre alegerea celor mai potrivite cărări pentru descurcare prin toate hăţişurile/încurcăturile Domnului, merg cu purtătorul de biruinţă printr-una dintre cele mai ne/cunoscute păduri din sudul Moldovei de nord. Purtătorul de biruinţă e soţul/însoţitorul mamei. Mic de statură cum Ştefan cel Mare, şi priceput/molcom la vorbă cum bădia Ion Creangă, tatăl surorii me ...

Brutal şi fără nici o explicaţie, fără măcar un singur argument, am fost expulzat din graţiile surselor de investigaţie. Din frumuseţea barbară a dantelăriei, adică. Din jurul/împrejurul Superboreei şi Consuelei, adică. Nu ştiu ce nu le-a convenit. Cred că sunt ofuscate din cauza lucrării de control la invidie şi ipocrizie. Cred că-s ronţăite de gelozie. Am auzit că mă acuză de evaziune sentimentală. Că, pasămite, trebuia să fi „mers” pe o singură sursă de doc ...