Mai bine de două ore a durat dezbaterea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pentru anul 2025, aprobat în cele din urmă cu 23 de voturi „pentru” şi trei „împotrivă” (PACT pentru Galaţi). Conform datelor prezentate de primarul Ionuţ Pucheanu, bugetul municipiului Galați este de 1.441,31 milioane de lei, din care se alocă 58,48 la sută pentru dezvoltare și 41,51 la sută pentru funcționare. Bugetul total consolidat, care include finanțări nerambursab ...
Social-democraţii gălăţeni au anunţat decesul fostului viceprimar al Galaţiului, Florin Popa. „Florin Popa, un om pe care l-am simțit mereu aproape, ne-a părăsit. Sunt cutremurat de vestea dispariției sale. Fost președinte al Organizației Municipale PSD Galați, city-manager, viceprimar, consilier local și deputat, Florin Popa va rămâne mereu în amintirea mea. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”, a transmis primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Puche ...
Deputatul Victor Ponta și-a depus, miercuri, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale. Tot miercuri, Consiliul Politic Național al PSD a votat excluderea sa din partid, cu un singur vot împotrivă. „România este într-o criză fără precedent după 1989, o criză politică, economică și socială. Au anulat alegerile și votul românilor din 24 noiembrie. Au blocat candidații pe care sistemul nu-i vrea și vreau să văd astăzi dacă voi fi lăs ...

Deputat Viorica Sandu: Un 8 Martie minunat tuturor femeilor!

Sâmbătă, 08 Martie 2025 08:00 | Publicat în Regional
  (P) ...
Desigur, suma este extrem de mică pentru valoarea de proiectare și construire a unui aeroport Galați-Brăila, dar tot e mai mult decât nimic! Este finanțarea pe care acest obiectiv - promis gălățenilor încă din mai 2019! - a obținut-o în bugetul național al acestui an, votat în noaptea de miercuri, 5 februarie 2025, după cum au anunțat parlamentarii PSD de Galați. Este primul răspuns la solicitarea publică făcută în cotidianul "Viața liberă" către deputații și senator ...
Crin Antonescu a participat, duminică, la Palatul Parlamentului, la congresul extraordinar al PSD, în care social-democrații au validat candidatura sa la alegerile prezidențiale. "Este o mare onoare pentru mine să fiu astăzi împreună cu dumneavoastră, să fiu în fața dumneavoastră și să fim, fiecare pe măsura lui, asociați într-o misiune pe care ne-o asumăm conștienți de ce înseamnă, de importanța și de urgența ei. Noi trăim de aproape două luni într-un vârf al unei ...
Comisia care va evalua şi analiza propunerile de proiecte şi programe sportive, iniţiate de organizaţiile de profil, a fost constituită prin vot secret, la cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local. Tot prin vot secret, a fost stabilită şi componenţa comisiei ce va soluţiona contestaţiile depuse de organizaţiile sportive care vor bani de la bugetul local pentru proiecte sau programe. La finalul întrunirii, situaţia clubului Oţelul Galaţi a fost discutată cu luciditate şi f ...
* Politică. "Deşi urăsc mita şi orice foloase necuvenite, prefer partidul care mituieşte poporul celui care jupoaie poporul. Am ales PSD pentru că este singurul partid - în opinia mea - care a rămas alături de oameni", a citat Denise Rifai, la „40 de întrebări” din spusele avocatei Laura Vicol. Întrebarea? „Aţi înţeles de ce sunt oamenii nemulţumiţi de PSD? S-au săturat de românii de «mita» PSD-ului?”. Că mita PSD nu e adusă de acasă, ci finanţată tot de popor, ...
Liderul liberal ieşean Alexandru Muraru susţine că Ziua Unirii Principatelor Române a fost confiscată la Iaşi de partidele extremiste, el precizând că inclusiv Biserica a fost batjocorită, întrucât s-au auzit huiduieli pe parcursul slujbei religioase. ”Ziua Unirii Principatelor Române la Iaşi a fost din nou confiscată de membri şi lideri ai partidelor extremiste, fiind umbrită astăzi de huiduielile şi jignirile aduse Instituţiei Bisericeşti, preoţilor şi episcopilor care ...
Proiectul inițiat de PSD privind limitele avansului care poate fi solicitat cumpărătorului de către un dezvoltator imobiliar, dar și proiectul depus de USR cuprinzând restricții similare au fost clasate de noul Legislativ. Argumentul este că nu au ajuns să fie incluse pe ordinea de zi a Senatului, deși pentru proiectul PSD a fost solicitată chiar procedură de urgență și avea începutul lunii decembrie drept termen pentru depunerea raportului de adoptare în Senat, conform datelor ...
Pagina 3 din 17