Banii europeni, în trei ediţii speciale - De la navigaţia pe Dunăre la Aquapark şi transportul public de persoane
Duminică, 30 Iunie 2019 15:27 | Publicat în Bani Europeni
În perioada următoare, „Viaţa liberă” va publica o serie de trei materiale speciale dedicate modului în care banii europeni pot fi utilizaţi pentru dezvoltarea socio-economică sau creşterea calităţii vieţii la nivelul comunităţilor locale. Sunt materiale realizate de „Viaţa liberă” în cadrul proiectului “Cohesion Policy in Romania: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, menit să încurajeze informarea şi dialogul privind politicile de coeziune, să stimule ...
Încă două blocuri vor fi anvelopate cu bani europeni
Marți, 25 Iunie 2019 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi a obţinut, recent, o finanţare europeană şi pentru proiectul "Creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe D din cartierul Micro 13B şi PR3A din cartierul Micro 21 din municipiul Galaţi".
Valoarea totală a acestui proiect este de 2.019.550 de lei, din care valoarea totală eligibilă este de 1.872.368 de lei. Obiectivul general al proiectului este sprijinirea îmbunătăţării eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale din municipi ...
Finanţare europeană pentru Spitalul de Copii din Galați
Vineri, 21 Iunie 2019 00:01 | Publicat în SĂNĂTATE
În sfârşit, contractul de finanțare pentru proiectul ”Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Compartiment Primiri Urgențe – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Sf. Ioan» Galați" va fi semnat în dimineaţa zilei de luni, 24 iunie, la sediul Primăriei municipiului Galaţi. Acest eveniment este aşteptat încă de la finele anului trecut când, potrivit anunţului făcut de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, contractul în valoare de 5,83 milioane de lei, p ...
Construcţie cu risc seismic I. Creşă cu bani europeni, într-o clădire propusă spre demolare
Sâmbătă, 08 Iunie 2019 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
O clădire aflată în stare avansată de degradare, pentru care încă din anul 2014 experţii au propus demolarea, fiind încadrată în clasa I de risc seismic, ar putea renaşte din ruină într-o creşă destinată copiilor din Valea oraşului şi din zona centrală. Totul ar fi posibil cu fondurile europene pe care Primăria municipiului Galaţi încearcă să le acceseze.
„Reabilitare imobil din strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24 în vederea înfiinţării unei creşe”, este obiecti ...
Dotări de ultimă oră pentru ambulatoriul primului spital din Galaţi (FOTO)
Luni, 20 Mai 2019 00:04 | Publicat în Bani Europeni
Graţie unui proiect cu fonduri europene, actualul ambulatoriu al Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi va fi extins, modernizat şi dotat cu aparatură medicală modernă, inclusiv cu un computer tomograf, pe parcursul următorilor doi ani. Noul ambulatoriu va permite tratarea pacienţilor ale căror afecţiuni nu necesită internare în afara spitalului şi va oferi un mediu mult mai sigur atât pentru bolnavi, cât şi pentru personalul medical.
Cu o capacitate de 350 de paturi, Spitalul d ...
Spitalul din Târgu-Bujor va fi modernizat cu bani europeni
Joi, 16 Mai 2019 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE
La Târgu-Bujor sunt aşteptate cu interes investiţiile pe care CJ Galaţi le are în plan pentru spitalul din localitate. E vorba de o serie de lucrări de consolidare şi modernizare a unor pavilioane ale spitalului, dar şi de achiziţia de noi echipamente. La rândul său, Primăria din Târgu Bujor are în plan asigurarea unor facilităţi menite să atragă mai multe cadre medicale.
„Sunt investiţii importante pentru comunitatea noastră. Şi aici nu este vorba numai de locuitorii din ...
Bani europeni pentru investiţii de peste 26 de milioane de euro
Miercuri, 24 Aprilie 2019 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Peste 122,3 milioane de lei, adică mai bine de 26 de milioane de euro reprezintă valoarea totală a celor trei proiecte de investiţii ale căror contracte de finanţare europeană au fost semnate, ieri, de Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Luminiţa Mihailov, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.
Cel mai mare şi mai important contract pe fonduri europene din acest mandat ...
Sturionii, vedete în cel mai amplu proiect de monitorizare pe Dunăre. Ecuaţia economie - ecologie, rezolvată cu bani europeni (GALERIE FOTO)
Luni, 15 Aprilie 2019 00:03 | Publicat în Bani Europeni
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi a derulat în ultimii ani cel mai complex proiect de monitorizare a sturionilor, parte a unui plan mult mai amplu de evaluare a impactului pe care lucrările de îmbunătăţire a condiţiilor de navigaţie, pe sectorul Călăraşi - Brăila, l-ar putea avea asupra mediului. Nu mai puţin de 8,14 milioane de euro au fost puse la dispoziţie prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Transporturi, în mai multe etape de derulare a proiect ...
Locul în care chinezii sunt acasă la Dunărea de Jos. Ruina unui muzeu, transformată în agora etniilor (FOTO)
Luni, 08 Aprilie 2019 00:04 | Publicat în Bani Europeni
Într-un Galaţi al cărui centru te avertizează la fiecare pas „Atenţie, cade tencuiala!” clădirilor care se ruinează văzând cu ochii, imobilul de pe strada Domnească nr. 91 reprezintă o fericită excepţie. Este primul consolidat şi restaurat cu fonduri europene, graţie unui parteneriat între Consiliul Judeţean Galaţi şi Primăria municipiului Galaţi. Deşi nu este monument istoric, aşa cum susţin autorităţile, ci doar parte a „Ansamblului Urban - strada Domnească”, ...
În căutarea sturionului Lucky - o călătorie de două milioane de euro
Luni, 01 Aprilie 2019 00:30 | Publicat în Bani Europeni
În lăcomia sa, omul a acţionat ca o calamitate naturală, reuşind să ducă în pragul dispariţiei o specie care a apărut pe Pământ cu milioane de ani înaintea noastră - sturionul. Acum se fac eforturi pentru salvarea sa, dar oamenii au pătruns prea puţin din misterele acestor vieţuitoare din adâncuri şi nu cunosc exact cât de eficient este demersul lor. O echipă de cercetători condusă de prof. drd. ing. Tudor Ionescu - expert în proiect şi prof. dr. ing. Victor Cristea - ma ...