Oameni de seamă. Gerard Philipe, simbolul unei generații

Miercuri, 04 Decembrie 2024 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Regizor, actor şi scenarist francez, Gerard Philipe s-a născut pe 4 decembrie 1922, la Cannes, într-o familie de hotelieri. În adolescență a luat lecții de actorie, apoi a plecat la Paris pentru a studia la Conservatorul de Artă Dramatică. La 19 ani a debutat pe scena unui teatru din Nisa. În anul următor, prestația de excepție din piesa "Caligula", a lui Albert Camus, i-a adus invitația de a lucra cu Teatrul Național Popular la Paris și Avignon, teatru al cărui festival a fost ...

Remember. Dinu Lipatti (1917-1950)

Luni, 02 Decembrie 2024 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Pianistul, compozitorul și pedagogul Dinu Lipatti s-a născut pe 19 martie 1917, la București.A urmat Conservatorul din București - "Academia de Muzică și Artă Dramatică "- la clasa renumitei profesoare Florica Musicescu.În 1932, după numai patru ani de studiu, la audiția laureaților Academiei, a interpretat Concertul în mi minor de Chopin. Cariera sa de concertist a fost inaugurată în anul următor, cu Concertul în mi bemol major de Liszt, acompaniat de orchestra Filarmonicii din ...

Elevii de la CNVA au aflat ce înseamnă să fii jurnalist

Vineri, 29 Noiembrie 2024 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Aflați în "Săptămâna Altfel", elevii clasei a V-a A de la Colegiul Național "Vasile Alecsandri" Galați, însoțiți de doamna dirigintă, profesoara Iuliana Aron, și de doamna profesoară de limba română Gabriela Ciubotaru, au venit joi în vizită la redacția ziarului "Viața liberă", unde au aflat cum este să fii jurnalist. Copiii au aflat cum se face o ştire de ziar si cum se livrează publicația către fiecare chioșc, câtă muncă este în spatele unei singure pagini de ziar ...

Peste trei miliarde de ambalaje colectate într-un an

Miercuri, 04 Decembrie 2024 08:00 | Publicat în SOCIETATE
La un an de la lansarea programului național de economie circulară RetuRO SGR, marcat pe 30 septembrie, rezultatele confirmă succesul sistemului, cu peste trei miliarde de ambalaje SGR returnate de consumatori până în prezent, revoluționând gestionarea deșeurilor de ambalaje și motivând cetățenii să contribuie la protejarea mediului, potrivit unui comunicat remis de RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR). "Încă de la lansare, Sistemul de Garanție-Return ...
Luni, 2 decembrie, iubitorii de film documentar și literatură sunt invitați la o proiecție specială a filmului "Între revoluții", în prezența Laviniei Braniște, autoarea scenariului. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Artă Vizuală Galați, începând cu ora 18,00. Regizat de Vlad Petri, "Între revoluții" a fost distins cu Premiul FIPRESCI în cadrul prestigioasei secțiuni "Forum" de la Berlinala 2023, fiind apreciat pentru abordarea sa inovatoare și sensibilă a unor teme de a ...
La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, continuă pelerinajul credincioşilor la sfintele moaşte, aduse spre închinare pentru credincioșii din Eparhia Dunării de Jos În baldachinul special amenajat în proximitatea Catedralei arhiepiscopale, alături de moaştele Sfinţilor Tămăduitori Pantelimon, Efrem cel Nou, Nectarie de Eghina şi Luca al Crimeei au fost aşezate spre închinare şi moaştele Sfântului Apostol Andrei şi cele ale ...
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au constatat, în şedinţa convocată joi, 28 noiembrie 2024, de preşedintele Klaus Iohannis, că au existat atacuri cibernetice al căror scop a fost de a influenţa corectitudinea primului tur al alegerilor prezidențiale. Administrația prezidențială precizează, într-un comunicat, că reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniul apărării, al ordinii publice și al securității naționale au prezentat în ședința ...

TikTok: „Am eliminat 66.000 de conturi false”

Vineri, 29 Noiembrie 2024 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Rețeaua socială TikTok a transmis un nou răspuns autorităților române, după reacțiile stârnite de campania de promovare a lui Călin Georgescu, spunând că a eliminat peste 66.000 de conturi false, peste 10 milioane de urmăritori falși și peste 7 milioane de like-uri false."De asemenea, am prevenit 40 milioane de like-uri false și am blocat crearea a peste 216.000 de conturi spam", mai spune compania chineză, într-un răspuns citat de Pagina de Media. ...

Poliția din Galați a atacat ”țigările negre” din Brăila

Vineri, 29 Noiembrie 2024 09:00 | Publicat în JURIDIC
Nu mai puțin de 63 de percheziții au avut loc joi, 28 noiembrie, în județul vecin, dar și în București, Suceava, Călărași și Giurgiu, pe urmele unei grupări de contrabandiști care s-a născut și a prosperat la doi pași de Galați Anchetatorii, în speță Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați și DIICOT, vorbesc despre o grupare formată din 12 persoane, care timp de un an s-a ocupat intensiv cu preluarea și stocarea de cantități mari de țigări cu timbru ...
Comisarul-șef Ion Feodorof, fost director al Penitenciarului Galați în urmă cu mai bine de un deceniu, a fost destituit din funcția de comandant al Penitenciarului Tulcea, după ce o subordonată l-a acuzat de presiuni și avansuri sexuale, depunând o serie de înregistrări pe care le-a făcut pe ascuns. Ministrul Justiției a dat ordinul de destituire din funcție înainte ca procurorii să finalizeze ancheta. Un nou scandal sexual aruncă în aer mitul potrivit căruia avansările sau ...
Pagina 630 din 2507