Apă Canal a anunţat că întrerupe alimentarea cu apă potabilă a zeci de gălăţeni care locuiesc pe străzile Mihai Bravu, Basarabiei şi Gării, astăzi, între orele 14,00 şi 20,00, din cauza unei avarii. Potrivit reprezentanţilor societăţii, vor fi afectaţi consumatorii din blocurile 3 şi 7 de pe strada Mihai Bravu, abonaţii casnici din strada Basarabiei (tronsonul Domnească - Mihai Bravu), strada Mihai Bravu (tronsonul Basarabiei - Gării), strada Gării (până la ALTSTIL), ...
* Bărbatul, în vârsă de 37 de ani, a fost condamnat pentru că că în urmă cu şapte ani ar fi ucis o persoană şi ar fi rănit-o pe alta în cursul unui jaf la o bijuterie din Dortmund * El a fost adus zilele trecute în România pentru executarea pedepsei Autorităţile germane au ajuns la concluzia că Angelică Necula, de 37 de ani, originar din Galaţi,  ar fi autorul unei crime însoţite de jaf din 2008 după ce acesta a dat o nouă spargere, în 2009, într-o clădire de birou ...
Antrenorul echipei de baschet feminin Phoenix, Theodosios Paralikas, cel care a reuşit în al doilea an de prezenţă în prima ligă să ducă echipa gălăţeană în play-off, a semnat un contract pentru un sezon cu gruparea turcă Fenerbahce Istanbul, unde îl are ca „principal” pe Georgios Dikeoulakos. „Încă de la finalul sezonului competiţional au fost discuţii cu privire la prelungirea contractului antrenorului principal, dar aceasta a fost şansa lui Paralikas de a merge la o ...

IATĂ ce îşi doresc gălăţenii din judeţ

Vineri, 12 Iunie 2015 10:30 | Publicat în SATUL
Dacă în localitatea gălăţeană Vânători se circulă ca „în palmă”, întrucât multe dintre străzi sunt asfaltate şi arată mai bine decât chiar importante artere rutiere din oraş, în satele Odaia Manolache şi Costi localnicii aşteaptă ca autorităţile să investească în căile de acces. Este drept că, deşi multe dintre acestea sunt neasfaltate, totuşi nu sunt pline de hârtoape şi gropi, după cum ne-a fost dat să vedem în alte localităţi gălăţene pe care le-am ...

Muzeul Satului din Odaia Manolache merită vizitat! (FOTO)

Vineri, 12 Iunie 2015 12:00 | Publicat în SATUL
Sătenii din Odaia Manolache se pot mândri, de câţiva ani de zile, cu un muzeu al satului, care îşi deschide uşile pentru orice vizitator dornic să admire şi să descopere obiecte tradiţionale, nelipsite, în trecut, din casele bunicilor. De la război de ţesut, ladă de zestre, fier de călcat, costume populare şi până la prosoape create manual de bătrânele satului, câteva zeci de obiecte nepreţuite s-au transformat în exponate la Muzeul Satului. După cum ne-a povestit Ecate ...
Mulţi dintre copiii din municipiul Galaţi şi-ar dori să înveţe în unităţi de învăţământ moderne, aşa cum există în comuna Vânători. Cele două şcoli şi patru grădiniţe din comuna gălăţeană, în care învaţă aproximativ 550 de copii, au fost reabilitate şi dotate la standarde europene. La şcoala din Vânători, în această perioadă, se află în desfăşurare lucrări de extindere a unităţii de învăţământ, întrucât anul viitor vor fi şi mai mulţi copii ...

Când istoria pute

Joi, 11 Iunie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mai mult costă studiile de fezabilitate decât… fezabilităţile, lipsă! Studiile sunt nişte chestii aplaudate de toţi, dar consumă şi ele bani publici, indiferent dacă se aplică ori nu. Dacă bugetul acestui an a prins doar un fleac de 100.000 lei pentru consolidarea Falezei (tot municipalitatea estima costurile totale la vreo 38 de milioane de euro!), deci mai nimic, anul trecut edilii au scos peste 347.000 lei doar pentru studiul şi expertiza hidrogeotehnică privind Faleza şi zon ...

"Bre, Cruduţo, da’ te pricepi la muls..."

Joi, 11 Iunie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Ultima bombă de televiziune: Daniela Crudu şi-a arătat... chiloţii. Cum unde? La antene, că acolo prestează fata. Mai nou, cică e ţărăncuţă sexy într-o emisiune pe care nu o înţelege nimeni. Un fel de „Serviţi, vă rog!”, numai că e cu mai multă bătaie de la nea Mărin. Fata a arătat că se pricepe la muls... vaci. Numai că poziţia nu a avantajat-o deloc. Brunetei i s-au văzut chiloţii şi a mai primit şi complimente „fără număr” de la Jean de la Craiova. ...
În urma concursului pentru un post şi jumătate de inspector pentru învăţământul primar, Teodor Ştefănică a luat punctajul cel mai mare, fiind desemnat inspector pentru postul întreg. Ştefănică a mai câştigat prin concurs şi jumătate de post de inspector pentru management educaţional. Jumătatea de post liberă pentru învăţământul primar a revenit lui Marcel Lazăr, Eugenia Stancu obţinând notă mai mică decât acesta. ...
După ce, marţi, 9 iunie, "Viaţa liberă" a semnalat faptul că Parcul Cloşca este plin de şobolani - pentru detalii, CLICK AICI, municipalitatea a început, miercuri dimineaţă, 10 iunie, acţiunea de deratizare. Acţiunea este anunţată încă de la intrările din parc, prin afişe. Potrivit Primăriei Galaţi, operaţiunile de stârpire a şobolanilor vor dura două săptămâni şi se vor desfăşura zilnic, pentru eficacitate maximă. "Substanţa folosită la deratizare este Ratistop ...