Pentru a evita toxiinfecţiile alimentare, cum păstrezi corect alimentele, pe perioada verii
Foto: Internet

Pentru a evita toxiinfecţiile alimentare, cum păstrezi corect alimentele, pe perioada verii
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) recomandă populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele, precum şi locurilor de unde acestea sunt cumpărate.

Concret, consumatorilor li se recomandă să cumpere produse alimentare numai din locuri sau din spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că doar astfel au garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă. Cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală trebuie să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerata, laptele, produsele din lapte şi ouăle, la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0 şi 4 grade Celsius şi separat, în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -12 grade Celsius. Este recomandat să se ambaleze separat alimentele care urmează să fie depozitate în frigider. Alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite. Produsele care au fost decongelate nu trebuie recongelate, pentru a fi preparate sau consumate ulterior. "Consumatorii trebuie să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente; să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le mânca", se arată într-un comunicat al DSVSA.

Recomandări pentru unităţile judeţene ale DSVSA

Inspectorii din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene trebuie să se asigure că agenţii economici vor respecta: evitarea expunerii pentru vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare; condiţiile de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte); măsurile privind confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării; asigurarea temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific în timpul transportului; interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu sunt inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.

Citit 4906 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iunie 2018 16:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.