Timp pierdut și lume bulversată

Timp pierdut și lume bulversată
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Trăim pe fugă, aceasta este o concluzie la care ajung practic în fiecare zi. Din experiența personală pot spune că am zile pe care nici nu le observ că s-au terminat. Iar, la final, mă întreb cu nedumerire ce am făcut eu astăzi. Când au trecut doi ani din studenția mea?

Când eram mai micuță, ca orice copil, îmi doream să ajung mare, să devin independentă și să trăiesc singură. Într-o zi de școală, mi-am împărtășit aceste gânduri cu diriginta mea, iar ea mi-a spus doar o singură frază: "Și așa Daniela va fi toată viața. Am ajuns să trăim de parcă am vrea să ne luăm la întrecere cu timpul. Dar să știi că nu timpul trece, noi trecem prin el". Atunci nu am dat mare importanță cuvintelor sale, dar acum am conștientizat că timpul e cel mai prețios dar. Trăim în viteză, iar când ne oprim o clipă observăm că au trecut zile, luni, ani. De cele mai multe ori, ne pierdem în detalii şi risipim energie pentru a conștientiza mai apoi că timpul nostru, oricât ar fi, e foarte limitat.

Pe zi ce trece mă conving, din ce în ce mai mult, că toți alergăm după ceva, uitând să ne oprim măcar o clipă ca să privim în jur. Trăim împrăștiat, facem multe şi de fapt nu facem nimic.

Lumea se grăbeşte. Spre ce? Citisem într-o carte de psihologie că graba duce spre propriul sfârşit, căci asta se află la capătul fiecărui drum şi e deznodământul inevitabil al tuturor lucrurilor. Dar poate graba vine din teamă, frică, neputinţă ori poate din nerăbdare pentru un viitor mai bun.

Am impresia că ne căutăm cu disperare menirea, pe care, din păcate, nu o mai găsim. Ne întrebăm, cugetăm iar, timpul trece în fugă pe lângă noi, trece şi ne lasă-n urmă. În trecut, părea mai răbdător cu oamenii sau poate doar percepţia asupra timpului se schimbă progresiv, din copilărie până la maturitate.

Trăiește clipa, savurează momentul, nu te grăbi, oprește-te și ia o gură de aer!

Citit 1571 ori Ultima modificare Duminică, 22 Mai 2022 10:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.