ATENŢIE la aditivii din iaurtul cu fructe! SFATUL NUTRIŢIONISTULUI

ATENŢIE la aditivii din iaurtul cu fructe! SFATUL NUTRIŢIONISTULUI
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Multe sortimente de iaurt cu fructe au în compoziţie aditivi alimentari * Doza zilnică de aditivi recomandată poate fi lesne depăşită, deoarece ei apar în majoritatea alimentelor din comerţ


Drept dovadă a faptului că suntem mari amatori de iaurt cu fructe stau rafturile supermarketurilor unde aceste produse concurează serios ca spaţiu de prezentare cu iaurtul clasic. Ca urmare a preferinţei multor consumatori, producătorii s-au conformat şi au scos pe piaţă noi şi noi sortimente, astfel încât este greu să mai numeşti un fruct pe care să nu-l găseşti mai apoi ambalat în combinaţie cu iaurtul. Sau aceasta ar trebui să fie o situaţie ideală care nu se regăseşte însă de multe ori şi în cutia cu iaurt.

Fructe mai mult pe etichetă

Am ales pentru analiză, absolut la întâmplare, un iaurt cu căpşuni. Pe cât de mare scrie "căpşuni" pe etichetă, pe atât de mică este concentraţia propriu-zisă de fruct: doar 2 la sută. Cei doi la sută înseamnă însă un concentrat de căpşuni cu adaos de amidon modificat, stabilizatori, colorant din morcovi şi corectori de aciditate: citrat de sodiu, acid citric, citrat de calciu. Fructul propriu-zis este astfel mult mai puţin.

"Iaurtul cu fructe nu este neapărat un produs alimentar contraindicat. Trebuie să avem însă o grijă specială atunci când alegem un sortiment, pentru că sunt mari diferenţe de la un produs la altul. Astfel, în vreme ce unele conţin mai mulţi aditivi alimentari, altele sunt mai apropiate de o reţetă de produs natural. Bineînţeles, de preferat sunt cele care au cât mai puţini aditivi. Este însă o problemă şi aici, deoarece pot exista situaţii în care nu tot conţinutul este trecut şi pe etichetă. Ca regulă, dacă alegem un iaurt cu fructe, acesta trebuie să fie de bună calitate", spune medicul nutriţionist Magdalena Moroşanu. Chiar dacă nu este o condiţie obligatorie, de obicei, calitatea ridicată a unui aliment este reflectată şi de preţul acestuia.

Nerecomandat pentru diabetici

"Din cauza conţinutului de zahăr, iaurtul cu fructe nu este recomandat pentru diabetici, pentru persoanele cu o glicemie prea mare (prediabet) sau pentru cei care vor să slăbească. Ca medic nutriţionist eu recomand iaurtul simplu, deoarece are o proporţie rezonabilă de grăsimi, glucide şi proteine, fără a conţine toate ingredientele din varianta cu fructe", mai spune specialistul citat.

Oricare ar fi alegerea pe care o facem însă cititul etichetei trebuie să fie o obişnuinţă. După ce ne-am asigurat că alimentul este valabil, cea mai importantă este lista cu ingrediente. O listă cu ingrediente mai scurtă înseamnă un produs mai bun pentru sănătate. Chiar şi în cazul iaurtului simplu trebuie să citim eticheta, deoarece mulţi producători adaugă lapte praf în procesul de fabricaţie.

Varianta de casă

Nu strică să încerci şi varianta de iaurt cu fructe făcut în casă. Reţeta este simplă şi cât se poate de rapidă. Pentru două porţii mari ai nevoie de aproximativ 400 de grame de iaurt, circa 200 de grame de fructe tăiate (mere, portocale, piersici, banane sau orice alt fruct care îţi place), o linguriţă de zahăr vanilat, miere după gust şi câteva alune (sărate sau nu, după preferinţe) sau nuci ori migdale.

Zahărul vanilat şi alunele sunt opţionale, iar paşii sunt foarte simpli: se taie bucăţele mici fructele peste care se pun mierea şi zahărul, în timp de iaurtul se amestecă pentru a deveni cât mai cremos. Aşază într-un pahar (pentru a se vedea cât mai frumos la final) un strat de fructe şi unul cu iaurt, iar la final ornează cu alune, nuci sau migdale. (Sursa: www.urbankid.ro)

Citit 5471 ori Ultima modificare Marți, 19 Ianuarie 2016 16:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.