Cum verificaţi fondurile laboratoarelor de analize

Cum verificaţi fondurile laboratoarelor de analize
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Gălăţenii asiguraţi pot verifica online ce laboratoare de analize din Galaţi mai au fonduri pe luna în curs pentru analize medicale sau pentru investigaţii imagistice. Astfel, pot fi evitate situaţiile în care un pacient trebuie să sune la fiecare laborator în parte pentru a afla dacă fondul pentru luna respectivă a fost sau nu epuizat. Verificarea online poate fi făcută destul de simplu, prin urmarea câtorva paşi. În primul rând, accesaţi site-ul http://www.cnas.ro/casgl. În partea dreaptă a paginii, la rubrica "Servicii", apăsaţi opţiunea "Raportări furnizori online". Apăsaţi apoi pe fereastra "Raportare paraclinic", iar sistemul vă va afişa o listă completă cu toate laboratoarele de analize din judeţ aflate în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi.

După cum prevede legea, furnizorii de servicii medicale obligaţia de a raporta zilnic ce sume au fost cheltuite şi ce fonduri mai sunt disponibile. Raportarea pentru ziua precedentă este făcută în ziua în curs până la ora 12.00. Pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, raportarea este făcută luni, până la ora 12,00. În cazul sărbătorilor legale, raportarea trebuie făcută în prima zi lucrătoare, în acelaşi interval orar.

28 de laboratoare medicale se află în contract cu CJAS Galaţi. Unele dintre acestea oferă şi analize imagistice, în vreme ce majoritatea asigură doar analize medicale. În tabelul cu furnizorii medicali puteţi vedea câţi bani au primit de la CJAS Galaţi şi ce sume mai sunt disponibile în data respectivă.        

Citit 2738 ori Ultima modificare Luni, 15 August 2016 17:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.