Proiectul inițiat de PSD privind limitele avansului care poate fi solicitat cumpărătorului de către un dezvoltator imobiliar, dar și proiectul depus de USR cuprinzând restricții similare au fost clasate de noul Legislativ. Argumentul este că nu au ajuns să fie incluse pe ordinea de zi a Senatului, deși pentru proiectul PSD a fost solicitată chiar procedură de urgență și avea începutul lunii decembrie drept termen pentru depunerea raportului de adoptare în Senat, conform datelor ...

O casă abia renovată, distrusă într-un incendiu

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Un ghinion teribil a lovit o gospodărie din Cudalbi, marți, la prânz, după ce casa a fost cuprinsă de flăcări. Intervenția rapidă a pompierilor, care au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, a reușit să prevină ca nenorocirea să facă victime omenești. Nu același lucru s-a putut spune despre imobilul recent renovat, dar puternic afectat de focul care a ars partea superioară a construcției. La finalul intervenției, salvatorii au estimat c ...

„Trenul Unirii” opreşte la Tecuci

Joi, 23 Ianuarie 2025 12:00 | Publicat în Regional
Vineri, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, CFR Călători va pune în circulaţie "Trenul Unirii", garnitură care va reface legătura simbolică între București și Iași."Trenul Unirii" - IR 1661/IR 1664 - va pleca din Gara de Nord din București la ora 6.51, condus de o locomotivă vopsită în culorile steagului național. Pe parcurs, trenul va opri în stațiile: Ploieşti Sud (ora 7.28), Mizil (8.05), Buzău (8.39), Râmnicu Sărat (9.09), Focşani (9.49), Tecuci (10. ...
Distribuirea echipamentelor de protecție profesionale în industria alimentară sau celor de agrement pentru trotinete și biciclete (căști, genunchiere, cotiere), a aparatelor de sudură și articolelor pirotehnice s-au constituit obiectul verificărilor întreprinse de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați, în al patrulea trimestru al anului trecut, pe piața produselor industriale. Inspectorii de muncă gălățeni au efectuat vizite de inspecție la 20 de agenți economici ș ...

Cu decizii definitive, la închisoare

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 08:00 | Publicat în JURIDIC
Doi bărbați din județul Galați au ajuns în pușcărie după ce polițiștii au reușit să pună în executare mandate emise de Judecătorie, în baza unor hotărâri de condamnare rămase definitive. Unul dintre ei are 33 de ani, este din Smârdan și a fost judecat după ce polițiștii l-au prins conducând o mașină, aflându-se sub influența substanțelor interzise. Instanța l-a condamnat la un an și trei luni de închisoare cu executare. În regim de detenție își va ispăși p ...
Doi indivizi din Podoleni au fost reținuți în urma unui incident extrem de grav, petrecut marți după-amiază, în zona Tecuciului. Unul, care a condus fără permis, băut și drogat, a fost urmărit kilometri întregi și oprit cu focuri de armă, iar celălalt a blocat în trafic autospeciala de poliție, lovind-o și amenințându-i pe polițiști. Scenele teribile în nordul județului, unde un individ de 31 de ani, din Podoleni, fără permis de conducere, băut și posibil drogat, a ...
Aprecierea euro față de dolar, după revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, care își dorește o monedă mai slabă cu scopul de a stimula exporturile americane, s-a răsfrânt și asupra monedelor de la marginea zonei. Cursul monedei unice a scăzut marginal, de la 4,9765 la 4,9764 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,976 - 4,977 lei, la fel ca la sfârșitul săptămânii trecute. Reducerea lichidității zilnice din piața monetară la 20-30 miliarde de lei este agreată ...
Controversata Conferință Europeană a Gazului (European Gas Conference - EGC), organizată anterior la Viena, s-a mutat la București în acest an, însă schimbarea locației nu i-a descurajat pe activiștii de mediu de la a-și face auzită opoziția. Între 20-22 ianuarie 2025, companiile de petrol și gaz, lobbiști și investitori financiari se întrunesc în spatele ușilor închise pentru a negocia acorduri energetice care pun în pericol ecosisteme și viețile oamenilor. Conform unui ...
Ultimul deceniu a fost marcat de câteva scandaluri cu conotații profund penale și cu adânc impact moral și social în lumea academică gălățeană. Universitatea ”Dunărea de Jos” a fost instituția de unde câteva cadre didactice au plecat în cătușe în urma unor grave reclamații de corupție. În timp ce unii au ajuns în pușcărie pentru câteva mii de euro, alții așteaptă verdictul Justiției pentru fapte presupus comise cu continuitate și consecințe foarte grave. Cazu ...
De câteva zile încoace, muncitorii care lucrează la modernizarea străzii Domnească, în zona Parfumul Teilor, au de lucru în plus. Trebuie să spargă plăcile de beton şi să astupe beciurile rămase de la garajele care „crescuseră” din zidul „Casei Balş” sau al fostului restaurant „Bulevard”, după cum şi-l amintesc unii. După ce ziarul „Viaţa liberă” şi-a demolat voluntar vechiul chioşc de ziare de la Parfumul Teilor – fapt pe care l-am consemnat încă din ...
Pagina 431 din 2499