Două mitinguri la preţ de unul!

Două mitinguri la preţ de unul!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Să lase pensiile aşa!” *  Vorbe grele şi huiduieli  * 360.000 de pensionari au murit anul trecut! *

Reprezentanţi ai filialelor Uniunii Judeţene a Pensionarilor din România,  Uniunii Generale a Pensionarilor din România şi Asociaţiei  Pensionarilor Transporturi Feroviare au depus ieri dimineaţă o listă cu revendicări la Prefectură, unde au fost primiţi de subprefectul Paul Florea.

Prefectul a promis să le transmită mai departe, la Guvern. Cei vreo două sute de pensionari adunaţi în piaţeta de lângă Teatrul Dramatic au rămas afară, într-un miting de două ore.

Corelarea pensiilor nu cu salariile, ca acum,  ci cu inflaţia, modificare preconizată de Guvern, i-a scos ieri în stradă pe aceşti pensionari.

Protestatarii, înarmaţi cu pancarte, au cerut păstrarea proporţiei actuale, de 45 la sută din salariul mediu brut pentru punctul de pensie şi o metodologie unică de calcul pentru pensii.

Toader Cristea, liderul Asociaţiei Europensionarilor din  România, ne-a declarat: „Noi ne-am săturat de vorbe! Nu ni se dau drepturile sub cuvânt că e criză financiară. Cum s-au mai dat legi speciale, puteau să ni se dea şi nouă drepturi, că nu se poate trăi aşa!”.

„Noi nu facem politică: orice partid va fi la putere, noi ieşim în stradă până ni se face dreptate! Anul trecut au murit 360.000 de pensionari, dacă mai aşteptăm un an, vor muri poate şi mai mulţi! Suntem trataţi ca fiind <<şi alţii>>, deşi am venit cu pachete întregi de revendicări…”

Contra-demonstraţie

Cât timp liderii asociaţiilor de pensionari au fost primiţi de subprefect, a luat cuvântul… concurenţa: Vasile Panţuş, preşedintele Asociaţiei pentru Consiliere a pensionarilor gălăţeni.

Acesta ne declarase că participă la miting doar ca spectator, spunând că asociaţia sa va fi prezentă la un miting, pe 20 octombrie, dar în faţa Guvernului şi cerând reducerea salariilor şi pensiilor uriaşe şi o lege a pensiilor votată la vedere de parlamentari.

Cu o portavoce, Panţuş a umplut vidul de putere al momentului, fiind primit însă cu huiduieli, mai ales atunci când liderul a afirmat că zece ani, „…în regimul Iliescu s-a redus valoarea punctului de pensie de la 45 la sută la 30 la sută”.

„Mulţi pensionari nu au observat. După care guvernanţii au căutat să facă măriri dese, căutând să acopere rata inflaţiei. Pensionarii nu ştiau că li se dă de fapt din ce li s-a luat…”.

În timp ce preşedintele Toader Cristea, coborât din Prefectură, îi reproşa că  „încearcă să facă campanie electorală şi destabilizare” ţinând partea guvernării PD-L, Panţuş s-a  declarat apolitic: „Nici n-am fost invitaţi… Se vede că cei care susţin PSD-ul şi PC-ul sunt aici în stradă şi caută să facă diversiune”.

Asociaţia sa susţine pensia unică şi reducerea pensiilor speciale: „Din cauza dumnealor nu mai ajung să ni se mărească nouă pensiile!”.

Panţuş a consultat site-ul Ministerului Muncii şi spune că pensiile nu vor „îngheţa” şi, în plus, se vor indexa anual faţă de inflaţie.

Explicaţie foto: Pensionarii, la lecţia de… dezbinare

Citit 813 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.