Arhiepiscopul Casian a spălat picioarele copilor nevoiaşi

Arhiepiscopul Casian a spălat picioarele copilor nevoiaşi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

După oficierea Sfintei Liturghii, în prezenţa credincioşilor veniţi la slujbă şi a soborului de preoţi co-slujitori, Î.P.S Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit, ieri, în Catedrală, ritualul spălării picioarelor. Ca şi în anii trecuţi, cei cărora li s-au spălat picioarele au fost 12 copii de la Şcoala nr. 20, care s-au evidenţiat la şcoală prin rezultate bune. După tradiţionalul ritual, micuţii au primit încălţări noi, lucru care i-a bucurat, mai ales că provin din familii cu posibilităţi financiare modeste.

Aceste momente ne îndeamnă, an de an, la smerenie, amintindu-ne de modul în care Mântuitorul Hristos le-a spălat picioarele ucenicilor săi. Reînvăţăm, astfel, în Joia Mare, în fiecare an, că bine este să îi slujim pe ceilalţi cu smerenie şi să nu ne punem pe noi înaintea celorlalţi, pentru că în faţa lui Dumnezeu ne diferenţiază credinţa şi susţinerea ei prin fapte, nu statutul social sau alte coordonate lumeşti asemănătoare.

Citit 1726 ori Ultima modificare Joi, 05 Aprilie 2018 23:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.