Bătaie între hoţ şi păgubit

Bătaie între hoţ şi păgubit
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Are 56 de ani şi a bătut la doi musafiri nepoftiţi ca la fasole * Spre deosebire de boabele din păstai, însă, un intrus a ripostat *

Locuitorii din Rediu care umblă noaptea după cârlanii altora riscă să întâmpine zorile stâlciţi în bătaie. Li s-a întâmplat zilele trecute unor bărbaţi care săriseră în curtea lui Ilie Streşină (foto), un gospodar de 56 de ani de prin partea locului.

„Eu mă culcasem, povesteşte omul. Şi am auzit zgomote, am ieşit în curte şi când am văzut că e cineva acolo, am pus şi eu mâna pe un băţ. Când văd doi oameni care stăteau acolo cum stă cloşca pe ouă, în curte.

N-au fugit când m-au văzut că vin la ei, aşa că am dat şi eu cu băţul. Unul s-a ridicat şi înainte să fugă m-a tăiat cu un cuţit la mână”, povesteşte bărbatul căruia i-a fost secţionat un tendon, drept pentru care se află cum internat în secţia de Ortopedie a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Omul mai spune că era singur acasă pentru că soţia lui se dusese la Iaşi, în pelerinaj la Sfânta Paraschiva.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi: „Oamenii legii i-au audiat pe cei doi bărbaţi, care însă nu au recunoscut că au pătruns în curtea victimei. Ambii sunt recidivişti. În acest moment ne aflăm în aşteptarea certificatului medico-legal al bărbatului internat, după care se vor lua măsurile care se impun”.

Şi probabil că, dacă îi vor călca vreodată pragul, nici Ilie Streşină nu se va feri să învârtă din nou ghioaga deasupra capului. Că nu ştii niciodată ce face poate un străin, lăsat singur, în puterea nopţii, cu cârlanii din gospodărie. Şi chiar în ajun de sărbătoare mare!

Citit 602 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.