15 porci au fost ucişi într-o fermă din Tudor Vladimirescu

15 porci au fost ucişi într-o fermă din Tudor Vladimirescu
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O nouă zi, o nouă suspiciune de pestă porcină în judeţul Galaţi. De data aceasta, atenţia autorităţilor sanitar-veterinare s-a îndreptat către comuna Tudor Vladimirescu, acolo unde Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, pe 9 septembrie, planul de măsuri legale, ca urmare a unei suspiciuni de pestă porcină africană apărută într-o anexă gospodărească situată în extravilanul comunei.

Acţiunea autorităţilor a avut la bază rezultatele buletinelor de analiză emise, pe 8 septembrie, de către Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi. „Potrivit prevederilor legale, se aplică măsura sacrificării prin ucidere preventivă a celor 15 porci din exploataţie, fiind decisă totodată interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, a ustensilelor şi a altor obiecte susceptibile de a transmite boala, precum şi punerea sub supraveghere clinică a suinelor din comuna Tudor Vladimirescu”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Galaţi.

Suspiciunea anterioară, la Cavadineşti

Anterior, pe 7 septembrie, un alt focar de pestă porcină africană a fost identificat într-o fermă aflată la patru kilometri de localitatea Cavadineşti. Toţi cei 42 de porci din respectiva fermă au fost sacrificaţi de medicii veterinari ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi. Totodată autorităţile au instituit şi o zonă de protecţie în jurul focarului, de minimum trei kilometri, până la intrarea în satul Cavadineşti, şi spre satul Rogojeni, precum şi o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minimum zece kilometri, care include zona de protecţie, pe raza localităţilor Suceveni, Rogojeni, Vădeni, Cavadineşti şi Găneşti. „În aceste zone, deplasarea şi transportul porcilor pe drumurile publice sunt interzise, cu excepţia cazului când sunt avizate de autoritatea veterinară. Niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizare. Nu în ultimul rând, animalele sunt supuse catagrafierii şi supravegherii clinice de către medicii veterinari. De asemenea, se menţin, în continuare, filtrele de control şi filtrele de dezinfecţie, atât cele rutiere, cât şi cele individuale din gospodăriile care deţin porci”, se mai arată în materialul transmis de Prefectura Galaţi.

Până în prezent, în judeţul Galaţi au fost confirmate focare de pestă porcină în localităţile Suceveni şi Vameş. Potrivit medicilor, pesta porcină africană nu afectează oamenii, însă virusul are un impact economic major, prin distrugerea populaţiilor de porci.

Citit 7840 ori Ultima modificare Luni, 10 Septembrie 2018 12:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.