Controale şi nereguli descoperite de poliţiştii locali. Peste 400 de sancţiuni pentru încălcarea legii antifumat
Foto: Internet

Controale şi nereguli descoperite de poliţiştii locali. Peste 400 de sancţiuni pentru încălcarea legii antifumat
Persoanele fizice riscă amenzi între 100 şi 500 de lei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Aplicarea Legii 349/2002, modificată şi completată cu Legea 15/2016, privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, a fost o prioritate pentru poliţiştii locali la nivelul municipiului Galaţi şi în 2018. Astfel, pe tot parcursul anului, poliţiştii locali au aplicat 487 de sancţiuni contravenţionale, în sumă totală de 49.650 de lei.

Cele mai multe dintre sancţiunile contravenţionale au fost date unor persoane care fumau în locaţii precum: spaţii de joacă pentru copii, unităţi de învăţământ, staţii de autobuz, pieţe agroalimentare, autoturisme de serviciu, etc. Trei dintre amenzi, în sumă de 15.000 de lei, au fost date unor operatori economici care au încălcat prevederile actului normativ ce face referire la prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

"Încă din 2016, odată cu apariţia Legii nr. 15/2016, care modifică şi completează Legea nr. 349/2002, Poliţia Locală Galaţi a desfăşurat o serie de acţiuni la nivelul agenţilor economici, a unităţilor de învăţământ şi în zona locurilor de joacă pentru copii, pentru cunoaşterea actului normativ cu privire la prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Din 2016, la nivelul municipiului Galaţi, poliţiştii locali, în baza Legii 349/2002, au aplicat peste 1.100 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de aproximativ 140.000 de lei", ne-a explicat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Vă reamintim faptul că nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor legii antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 la 500 de lei. Persoanele juridice care încalcă legea riscă sancţiuni, după cum urmează: 5.000 de lei - la prima abatere, amendă contravenţională de 10.000 de lei şi sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii - la a doua abatere, iar săvârşirea unei noi contravenţii se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 de lei, plus sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Citit 1665 ori Ultima modificare Vineri, 21 Decembrie 2018 13:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.